Administrația Trump pregătește închiderea programului „Work and Travel”

Data actualizării: Data publicării:
statuia libertatii 5008759-Mediafax Foto-Simona Dumitru 1

Administraţia preşedintelui american Donald Trump analizează posibilitatea de a reduce programele de schimburi culturale care le permit studenţilor să lucreze în Statele Unite, precum cele au pair, scrie Wall Street Journal citat de The Hill, relatează News.ro.

Informaţia vine după ce ordinul liderului de la Casa Albă “Buy American and Hire American” (Cumpăraţi produse americane şi angajaţi americani) a dus la o revizuire a regulilor şi practicilor privind imigraţia, pentru a apăra muncitorii americani.

Revizuirea include o serie de programe ce fac parte din sistemul de vize J-1, precum programe “work&travel” (călătorie şi muncă) pentru vară sau programe au pair, dar nu şi sistemul de studii pentru studenţii sau elevii străini.

Criticii programului actual de vize susţin că generează competiţie neloială în SUA între cetăţenii americani şi cei străini, în timp ce susţinătorii afimă că duce la un schimb cultural sănătos.

Deşi sistemul de vize J-1 a fost creat prin statut, programele sale interne, precum cele au pair, au fost create de administraţii individuale şi pot fi oprite prin ordine executive.

Potrivit Wall Street Journal, oprirea programelor de schimb nu este singura opţiune pentru administraţia Trump. Preşedinţia ar putea doar să introduce o serie de condiţii suplimentare pentru aplicanţi.

Preşedintele Trump are o poziţie dură privind imigraţia, iar “America first” (America pe primul plan) este considerată o promisiune-cheie a administraţiei sale. Departamentul de Stat nu a comentat informaţii Wall Street Journal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri