Atentat la Tel-Aviv, soldat cu un mort şi 4 răniţi. Un bărbat a deschis focul asupra pietonilor, apoi a încercat să-i calce cu mașina

Data publicării:
Atentat la Tel-Aviv, soldat cu un mort şi 4 răniţi.
Atentat la Tel-Aviv, soldat cu un mort şi 4 răniţi. Foto: Profimedia

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa şi patru au fost rănite, vineri seara, într-un atentat în centrul oraşului Tel Aviv, potrivit unui bilanţ actualizat de salvatorii israelieni.

Magen David Adom (MDA), echivalentul israelian al Crucii Roşii, a declarat anterior, într-un scurt comunicat, că îngrijeşte două persoane după un atac armat în Tel Aviv.

„Teroristul a fost neutralizat”, potrivit MDA

Victima decedată este un bărbat în vârsta de 30 de ani şi cei patru răniţi, dintre care doi în stare gravă, au fost evacuaţi spre spitale din regiunea Tel Aviv, a precizat MDA.

Presa israeliană scrie că o persoană aflată la volanul unei mașini a deschis focul asupra pietonilor, în zona promenadei. A încercat apoi să-i calce cu autoturismul, dar o manevră greșită a făcut ca mașina să se răstoarne.

Bărbatul a reușit să iasă, dar arma i s-a blocat în momentul în care a vrut să deschisă focul asupra polițiștilor, care l-au ucis pe loc.

Este cel mai recent episod din seria de violențe care au escaladat în ultima săptămână în regiune. Este vorba despre tensiunile de la moscheea Al-Aqsa, uciderea a două israelience bombardamentele din Fâșia Gaza și Liban. Acestea au fost un răspuns la provocarea grupărilor palestinene.

Totul, după ce peste 30 de rachete au fost lansate din sudul Libanului, în cel mai intens atac de acest fel din ultimii 17 ani.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...