Bulgaria donează 100 de vehicule blindate Ucrainei. Parlamentul a trecut peste veto-ul președintelui prorus Radev

Data publicării:
vehicule blindate in timpul unui exercitiu militar
Bulgaria donează 100 de vehicule blindate Ucrainei. Foto: Profimedia

Parlamentul bulgar a depăşit vineri veto-ul preşedintelui Rumen Radev (considerat prorus), prin care acesta s-a opus donării a 100 de vehicule blindate Ucrainei, o donaţie ce fusese deja aprobată într-un prim vot în noiembrie.

Forul legislativ bulgar a aprobat din nou acordul cu 162 de voturi pentru - din partea parlamentarilor actualului guvern pro-euroatlantic de centru-dreapta -, împotrivă votând 55 de deputaţi ai unor formaţiuni considerate apropiate de Moscova, cum ar fi Partidul Socialist şi formaţiunea ultranaţionalistă Renaşterea, relatează EFE, citată de Agerpres.

Dat fiind că acordul a fost aprobat după ce a fost retrimis în legislativ de către preşedinte, şeful statului nu-şi poate exercita din nou dreptul de veto.

Radev, un fost comandant al forţelor aeriene, şi-a argumentat refuzul prin faptul că donaţia ar slăbi securitatea naţională şi capacităţile de apărare ale ţării.

Donaţia de vehicule de transport de trupe BTR a fost convenită în august, când preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat Bulgaria, şi prevede livrarea acestor vehicule blindate cu opt roţi, construite în anii 1960 şi 1970, împreună cu armamentul şi piesele de schimb aferente.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai scumpe supermarketuri din România: Locul 5 este ocupat de Profi
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă PSD iese de la guvernare în 2026
Newsweek
Care pensionari vor lua mai puțini bani la pensie în 2026? Cum se pot proteja de scăderi neașteptate?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică