Caz șocant în SUA: un cunoscut avocat s-a sinucis pentru a denunța poluarea planetei

Data publicării:
David Buckel
David Buckel

David Buckel, un celebru avocat american, apărător înfocat al drepturilor homosexualilor, s-a sinucis prin incendiere într-un parc din New York, sâmbătă, pentru a protesta faţă de poluarea planetei, potrivit unei scrisori de audio transmisă companiilor mass-media înaintea morţii sale, informează AFP, citată de Agerpres.

david
David Buckel



Potrivit cotidianului The New York Times, care a citat Poliţia americană, David Buckel s-a sinucis dându-şi foc în parcul Prospeck din Brooklyn sâmbătă dimineaţă, după ce a trimis prin e-mail o scrisoare de adio mai multor companii mass-media americane. Decesul lui a fost pronunţat la ora locală 06:30 (10:30 GMT).

„Poluarea ne devastează planeta şi răspândeşte instabilitate prin aer, sol, apă şi meteo", a scris avocatul în textul său, publicat de cotidianul menţionat.

„Cei mai mulţi dintre oamenii de pe planetă respiră acum un aer devenit insalubru din cauza carburanţilor fosili şi, în consecinţă, mulţi vor muri prematur - moartea mea prematură provocată de un carburant fosil reflectă lucrurile negative pe care suntem pe cale să ni le provocăm noi înşine", a denunţat activistul american.

David Beckel, în vârstă de 60 de ani, a fost un susţinător înfocat al drepturilor homosexualilor din Statele Unite şi a intervenit în mai multe procese pentru discriminare, ce au fost intens mediatizate. Lucrând pentru Lambda Legal, o organizaţie care apără drepturile civile ale comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgen), el a reprezentat un veritabil vârf de lance al mişcării pentru legalizarea căsătoriilor gay, recunoscute în prezent în toate statele americane.

„Vestea despre moartea lui David ne-a sfâşiat inimile. Este o pierdere teribilă pentru familia Lambda Legal, dar şi pentru întreaga mişcare pentru dreptate socială", a declarat într-un comunicat unul dintre directorii organizaţiei, Camilla Taylor. „David Buckel a fost un strălucit vizionar juridic", a mai spus ea despre avocatul sinucigaş.

Potrivit prietenilor lui David Buckel, citaţi de The New York Times, avocatul a început să fie pasionat de apărarea mediului înconjurător după plecarea sa din echipa de la Lambda Legal în urmă cu câţiva ani. „Să ai obiective onorabile în viaţă te invită să ai obiective onorabile în moarte", a scris David Buckel în scrisoarea lui de adio.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...