Ce a pățit în închisoare autorul atacului cu camion comis la Stockholm în 2017

Data publicării:
rahmat
Foto: Rahmat Akilov

Solicitantul de azil uzbec radicalizat Rahmat Akilov, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru atacul cu camion comis în aprilie 2017 la Stockholm şi soldat cu moartea a cinci persoane, a fost agresat de un alt deţinut în penitenciar, relatează vineri dpa, citată de Agerpres.

rahmat
Foto: Rahmat Akilov

Agresiunea a avut loc săptămâna trecută în închisoarea Kumla de maximă siguranţă de lângă Orebro, la vest de Stockholm, unde Akilov îşi execută sentinţa, a informat joi seara televiziunea suedeză SVT.

Atacatorul, membru al unei grupări criminale, a intrat în celula lui Akilov şi l-a lovit pe acesta de mai multe ori. Motivul ar fi fost răzbunarea celor ucişi în atacul cu camion de la Stockholm.

Cei doi deţinuţi sunt ţinuţi în prezent izolaţi, a spus sursa citată.

Poliţia investighează incidentul, însă nu a oferit detalii despre rănile suferite de Akilov.

Tribunalul din Stockholm l-a găsit vinovat în iunie pe Akilov, 40 de ani, de comiterea unui „act terorist".

Rahmat Akilov, căruia i s-a respins cererea de azil în 2016, a intrat cu un camion de marfă în mulţimea de pe o stradă pietonală extrem de frecventată din Stockholm, la o oră de maximă circulaţie, la data de 7 aprilie 2017. Trei suedezi, printre care şi o fetiţă de 11 ani, precum şi un britanic de 41 de ani şi o belgiancă de 31 de ani au fost ucişi, iar zece trecători au fost răniţi.

Akilov a jurat supunere Statului Islamic cu o zi înainte de tragedie, însă gruparea jihadistă nu a transmis nicio revendicare.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri