Ce se ştie până acum despre atentatul de la Manchester

Data actualizării: Data publicării:
Police Respond To An Incident At Manchester Arena
Foto: Dave Thompson/Getty Images

O explozie puternică, tratată drept un ”incident terorist”, a avut loc luni seara la finalul unui concert, în sala Arena din Manchester, în vestul Angliei, soldată cu 22 morţi și 59 de răniți, relatează AFP, citat de News.ro.

Police Respond To An Incident At Manchester Arena
Foto: Dave Thompson/Getty Images

Poliția din Manchester a anunțat că numărul victimelor a crescut la 22 de morți și 59 de răniți. Autoritățile au confirmat că este vorba despre un atentat sinucigaș. Teroristul a detonat un dispozitiv explozibil improvizat și a murit. 

O EXPLOZIE

Poliţia din Manchester a anunţat că a fost sunată imediat după ora locală 22.30 (marţi, 0.33, ora României), în urma unor informaţii despre o explozie în cea mai mare sală de concerte din oraş, Arena, cu o capacitate de aproximativ 20.000 de locuri.

Aproape toţi martorii din exteriorul sălii vorbesc, pe reţele de socializare, despre o bubuitură puternică.

”INCIDENT TERORIST”

Poliţia britanică rămâne prudentă timp de mai multe ore, după care spune, până la urmă, că tratează cazul ca pe un ”incident terorist”.

Ea anunţă că procedează la o explozie controlată în grădinile catedralei, situate la câteva zeci de metri de sala de concerte, în apropiere de Gara Victoria.

Un sfert de oră mai târziu, ea precizează că a efectuat explozia controlată, dar dezvăluie că obiectul suspect este doar o haină abandonată.

Premierul Theresa May denunţă în noaptea de luni spre marţi un ”îngrozitor atac terorist” şi îşi exprimă simpatia faţă de victime şi familiile lor.

UNDE?

Manchester Arena evocă, într-un mesaj postat pe Twitter, o explozie care ar fi avut loc în afara sălii de concerte, într-un loc public.

Un comunicat al poliţiei transporturilor menţionează o explozie într-un foaier al sălii de concerte. Acest foaier este un spaţiu public care leagă sala de Gara Victorie, situată în apropiere, prin care trec treburi şi metrouri.

CÂND?

Spectatori spun că au auzit explozia chiar înainte de sfârşitul concertului cântăreţei pop americane Ariana Grande, în timp ce ieşeau din sală, către ora locală 22.30.

REACŢIILE

În sală este panică. Spectatorii care se ală de partea unde ar fi avut loc explozia se precipită în cealaltă parte a sălii. Este îmbulzeală la ieşire, aşa cum arată o înregistrare video care circulă pe reţele de socializare.

VICTIMELE

Poliţia confirmă 22 morţi şi 59 de răniţi.

Între răniţi se află un cuplu din Leeds, venit să-şi ia copiii la ieşirea de la concert, Gary Walker şi soţia sa, care au făcut declaraţii la BBC 5.

Walker spune că a fost rănit la picior de o schijă de metal, iar soţia sa a fost rănită la stomac.

Răniţii primesc îngrijiri la spitale, a precizat poliţia.

CINE ESTE ÎN SPATE?

Acţiunea nu a fost revendicată.

Ultimul atac terorist în Marea Britanie a avut loc în urmă cu exact două luni, la Londra.

Pe 22 martie, un cetăţean britanic convertit la islam, Khalid Masood, a ucis cinci persoane după ce a intrat cu maşina în mulţime şi a înjunghiat mortal un poliţist, după care a fost ucis în apropiere de Parlament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”