Cinci oameni au murit în Gaza în timp ce așteptau să primească mâncare. Oamenii au murit împușcați sau loviți de camioanele cu ajutoare

Data publicării:
tabere de hrană în Gaza
Foto: Profimedia Images

Cinci persoane au murit şi 30 au fost rănite, sâmbătă, la primele ore ale dimineţii, în oraşul Gaza, într-o busculadă declanșată în timpul livrărilor de alimente pentru populația înfometată. Locul în care a avut loc tragedia a mai fost scena unor incidente în ultimele săptămâni.

Această nouă tragedie s-a produs în timp ce mii de persoane aşteptau sosirea a aproximativ 15 camioane cu făină şi alte produse alimentare, potrivit Semilunii Roşii, la un giratoriu care a mai fost scena unor incidente în ultimele săptămâni. Potrivit Semilunii Roşii, trei persoane au murit după ce au fost împușcate.

Potrivit martorilor, membri ai „comitetelor populare de protecţie”, însărcinate cu supervizarea distribuirii de ajutoare, au tras în aer, în timp ce în busculadă şi confuzie camioanele dădeau peste oameni. Martori vorbesc, de asemenea, de focuri de armă ale unor tancuri israeliene poziţionate la câteva sute de metri, fără a preciza direcţia lor.

Victimele au fost transportate la spitalul Baptiste din Gaza. În Gaza, ameninţată de foamete, mai multe distribuiri de produse alimentare au degenerat în ultimele săptămâni. Luni, şase persoane au murit în busculade în timp ce încercau să recupereze colete paraşutate, potrivit administrației Hamas din teritoriu.

Sâmbătă, ministerul sănătăţii din Gaza a anunţat un nou bilanţ de 32.705 de persoane ucise în Fâşia Gaza de la declanşarea războiului între Israel şi Hamas.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Venituri nepermanente ignorate la pensie. Pensionarii trebuie să refacă adeverințele contra unei sume mari
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...