Coreea de Sud acuză Phenianul că a trimis arme teroriștilor Hamas

Data publicării:
Under the leadership of wanted men of Hamas, Al-Qassam holds a celebration and a military parade to honor the families of the martyrs in northern Gaza
Membri ai forțelor de rezistență afiliate cu Hamas se afișează cu arme grele pe străzile din nordul Gaza (30 mai 2021). Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Armata sud-coreeană susține că Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) ar fi putut furniza direct sau indirect arme grupării islamiste palestiniene Hamas, după ce a analizat atacurile asupra Israelului pe 7 octombrie, transmite marţi EFE, citată de Agerpres.

Statul Major sud-coreean (JCS) a confirmat marţi, într-un SMS trimis jurnaliştilor, că rachete antitanc sau muniţii de artilerie de origine nord-coreeană ar fi putut fi folosite în actele teroriste pe care miliţia palestiniană le-a comis acum 10 zile, la o scară nemaivăzută în ultimele decenii.

SMS-ul de la JCS confirmă ceea ce unul dintre purtătorii de cuvânt ai săi a declarat deja agenţiei locale Yonhap: „Se crede că Phenianul are o legătură directă sau indirectă cu Hamas în mai multe domenii, cum ar fi comerţul cu arme, antrenamentul tactic şi antrenamentul militar”.

La rândul său, JCS a confirmat ceea ce a relatat săptămâna trecută postul american Radio Free Asia (RFA) - care semnala utilizarea de lansatoare de rachete fabricate de Coreea de Nord după modelul sovietic RPG-7 în atacurile din 7 octombrie - deşi nu este în măsură să stabilească dacă Hamas le-ar fi putut obţine direct de la Phenian sau prin intermediari.

Similar, JCS presupune că muniţia de artilerie de 122 de milimetri - acelaşi tip de muniţie pe care se crede că Phenianul l-a furnizat Moscovei pentru războiul din Ucraina - găsită de-a lungul graniţei israeliene provine tot din Coreea de Nord, deoarece este inscripţionată în limba coreeană.

Statul Major sud-coreean consideră, de asemenea, că metodele folosite de Hamas pentru a se infiltra pe teritoriul israelian pe 7 octombrie amintesc foarte mult de metodele pe care Phenianul le-a încercat - precum folosirea parapantelor - sau le-a folosit deja pentru a pătrunde în Coreea de Sud, cum este cazul trimiterii de drone.

Presa de stat nord-coreeană a negat încă de săptămâna trecută orice legătură cu Hamas şi a numit informaţiile RFA „zvonuri false şi fără temei" care fac jocul "evidentelor intenţii sinistre ale Statelor Unite”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri