Video Criza rachetelor cubaneze, în varianta 2022. Fost ambasador britanic în Rusia: Putin e nervos și se uită la butonul nuclear

Data publicării:
tony brenton
Sir Tony Brenton, fost ambasador al Marii Britanii în Rusia, spune că lui Putin trebuie să i se ofere o soluție de compromis, pentru a evita un atac nuclear Foto: captură video SkyNews

În ciuda propagandei de la Moscova, eșecurile campaniei ruse din Ucraina îi provoacă tot mai multă furie lui Vladimir Putin, spune un fost ambasador britanic în Rusia, sir Tony Brenton. El crede că Occidentul trebuie să-i ofere lui Putin o soluție de ieșire, un compromis, pentru a evita un atac nuclear din partea Moscovei, momentul fiind comparabil cu criza rachetelor cubaneze din 1962.

„Cred că Putin a făcut planuri în timpul izolării provocate de Covid în legătură cu Ucraina. Aceasta este esențială pentru a reface Rusia Mare. A lansat acest război, care pare puțin probabil că îl poate câștiga în termenii pe care și i-a stabilit inițial. Cred că este dezamăgit, este nervos. A vorbit de câteva ori despre un atac nuclear, ceea ce ar însemna trecerea unei linii roșii foarte importante. Dar nu aș exclude complet această variantă, dacă lucrurile ies foarte prost pentru el. Ceea ce cred că trebuie să facem este să îi convingem pe cei din jurul său, dacă nu chiar pe el, că există un mod respectabil de a ieși din acestă situație pentru Rusia și care să păstreze intactă Ucraina. Trebuie să ne îndreptăm către așa ceva”, a declarat Tony Brenton pentru SkyNews.

Întrebat dacă asta înseamnă că Vestul trebuie să îi ofere o soluție de ieșire lui Putin, astfel încât el să nu ajungă să folosească arme nucleare, fostul diplomat a răspuns: „Să vă dau niște detalii istorice. În 1962, președintele John F. Kennedy, în criza rachetelor din Cuba, a spus că ceea ce SUA nu trebuie să facă este să înfrunte un adversar cu arme nucleare, URSS-ul de atunci, având de ales între umilire completă și escaladare nucleară. Acest lucru este la fel de adevărat acum pe cât a fost când a zis-o. Da! Rușii s-au comportat oribil. Da! Abordarea politică față de un stat care care a comis atâtea atrocități și atâtea ilegalități va fi foarte grea, dar dacă alternativa este să treci de linia roșie nucleară - atunci va trebui să ne mușcăm limba puțin și să o facem!”, a declarat Tony Brenton.

Tony Brenton a lucrat la Ambasada Regatului Unit la Moscova între 1994 și 1998, iar apoi între 2004 și 2008 a fost ambasador al Marii Britanii în Rusia. 

Citiți și: VIDEO. La televiziunea de stat rusă se discută despre un atac nuclear asupra New York-ului

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”