Date îngrijorătoare: Varianta Omicron este responsabilă pentru aproape 3 sferturi din cazurile noi de COVID din SUA

Data publicării:
concept grafic cu un coronavirus avand pe fundal o seringă cu vaccin
Varianta Omicron este considerată mult mai contagioasă. Foto: Profimedia Images

Varianta Omicron a devenit majoritară în Statele Unite, reprezentând 73,2% din noile infecţii cu COVID-19 în săptămâna încheiată la 18 decembrie, potrivit datelor autorităţilor sanitare americane.

Noua tulpină a SARS-CoV2, extrem de contagioasă, a câştigat rapid teren în faţa variantei Delta. Cu o săptămână înainte, reprezentase doar 12,6% din noile infecţii, relatează AFP, citată de Agerpres.

În prezent, Omicron reprezintă până la 96,3% din cazurile noi în trei state din nord-vestul Statelor Unite (Oregon, Washington şi Idaho), conform Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Într-un alt grup de state din sud-est, printre care Florida, Alabama şi Georgia, 95,2% din noile infecţii sunt provocate de Omicron, o proporţie similară altor regiuni ale ţării.

Detectat pentru prima dată în noiembrie în Africa de Sud, Omicron a stârnit îngrijorare şi a înăsprit restricţiile sanitare în întreaga lume.

Statele Unite nu iau în calcul deocamdată un lockdown, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, în ajunul unui discurs mult aşteptat al preşedintelui Joe Biden privind răspunsul administraţiei sale la acest nou val pandemic.

„Vom avea săptămâni sau luni grele pe măsură ce ne apropiem de iarnă”, a avertizat duminică renumitul om de ştiinţă american Anthony Fauci, consilierul Casei Albe pentru criza sanitară, îngrijorat că aproape 50 de milioane de americani eligibili sunt în continuare nevaccinaţi.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a anunţat luni anularea festivităţilor de Anul Nou prevăzute în oraşul său, iar Forumul Economic Mondial, care urma să se întrunească în perioada 17-21 ianuarie la Davos (Elveţia), a fost amânat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri