Favoruri politice și mită în schimbul grațierilor la Casa Albă. Departamentul de Justiție a deschis o investigație

Data publicării:
William Barr, procurorul general al SUA, ascultă un discurs al președintelui Donald Trump în timpul unei briefing de presă.
William Barr, procurorul general al SUA, ascultă un discurs al președintelui Donald Trump în timpul unei briefing de presă. Foto: Getty Images

Departamentul de Justiție de la Casa Albă investighează presupusul plan de grațiere în schimbul „contribuțiilor politice”, conform unui nou dosar depus în judecată, marți, relatează The Guardian. Documentul, redactat la departamentul condus de William Barr nu îl numește pe Donald Trump sau pe alte persoane apropiate de el, dar vine în contextul unor informații din presă conform cărora președintele american se pregătește de un val de grațieri înainte de a părăsi funcția la mijlocul lunii viitoare.

În documentul depus în judecată se arată că un persoană ar fi „oferit contribuții politice substanțiale în schimbul unei grațieri din partea președintelui sau în schimbul comutării unei sentințe”. Alte două persoane ar fi acționat inadecvat, prin lobby, pentru a obține grațieri prin mituire, conform documentul. Niciuneia dintre cele trei persoane menționate nu le-au fost dezvăluite numele.

Marți noapte, un oficial de la Departamentul de Justiție a declarat pentru Reuters că investigația în ce privește mituirea la Casa Albă pentru obținerea unei grațieri nu implică niciun oficial guvernamental american ca „subiect sau țintă”.

Trump însuși a răspuns scurt în ce privește investigația lui Barr, unul dintre apropiații săi, folosind din nou retorica-i obișnuită și calificând investigația drept „fake news” deși documentul este public iar detaliile cu privire la acțiunea departamentului sunt și ele publice.

Săptămâna trecută, Donald Trump l-a grațiat pe Michael Flynn, fostul său consilier pe probleme de securitate, suspectat de coluziune cu Rusia și care a pledat vinovat de două ori pentru că ar fi mințit în fața FBI-ului în legătură cu discuțiile sale cu un diplomat rus.

NYT a relatat, de asemenea, cu privire la faptul că Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Trump, ar fi discutat cu președintele posiblitatea unei „grațieri preventive” în ce îl privește. Giuliani s-a ocupat de contestațiile și cazurile din justiție prin care Trump s-a străduit să răstoarne rezultatul alegerilor din 3 noiembrie, câștigate de Joe Biden. Aproape toate cazurile deschise de Giuliani și de alți avocați ai lui Trump au fost respinse de judecători ca inadmisibile, lipsite de dovezi sau de acuzații clare sau cu vicii de procedură. În unele cazuri, reprezentanții legali ai echipei Trump înșiși au decis să își retragă acuzațiile. Giuliani a negat acuzația, pe Twitter.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment