Indignare în Marea Britanie unde un criminal în serie a fost „invitat” să se vaccineze anti-Covid înaintea bătrânilor și bolnavilor

Data publicării:
Levi Bellfield
Levi Bellfield FOTO: Profimedia Images

Un criminal în serie britanic, condamnat pe viață, care a ucis două femei și un copil, a primit invitația de a se vaccina anti-Covid cu prima doză.

Informația a stârnit indignare în Marea Britanie, asta pentru că Levi Bellfield, care a primit mai multe sentințe pe viață, ar putea fi vaccinat în următoarele săptămâni, înaintea a milioane de bătrâni și persoane vulnerabile, potrivit The Telegraph.

Levi Bellfield a fost informat că el și alți deținuți din închisoarea Frankland, din Durham, ar putea fi vaccinați în următoarea perioadă, dacă dorește.

Bărbatul de 52 de ani execută două condamnări pe viață pentru uciderea unei minore de 13 ani, a unei adolescente de 19 ani și a unei tinere de 22 de ani. El a mai încercat să ucidă și o altă adolescentă de 18 ani. Faptele au fost comise între 2002 și 2004. După ce informația a apărut în presa britanică, Ministerul Justiției a spus că deținuții nu vor primi tratament preferențial, ci că vor fi vaccinați în conformitate cu ceea ce s-a stabilit prin strategia națională de vaccinare.

Primele două grupuri prioritare din Marea Britanie primesc în prezent vaccinul și rapelul, iar aceste grupe includ persoanele de peste 80 de ani, rezidenții din căminele de îngrijire, angajații din domeniul sănătății, persoanele în vârstă „extrem de vulnerabile din punct de vedere clinic”.

Documentele interne ale Serviciului Penitenciar arată că vaccinurile vor fi administrate din această săptămână, în baza criteriilor de sănătate. Însă Bellfield le-a spus celorlalți deținuți că a primit o „notă” cu privire la prima doză de vaccin, în timp ce un coleg deținut de 50 de ani ar fi primit și el o notă similară din partea departamentului de asistență medicală al închisorii.

„În ianuarie/ februarie 2021 vom primi vaccinurile anti-Covid-19 pentru a le administra pacienților noștri vulnerabili/ prioritari. Datorită criteriilor stabilite, veți fi eligibil pentru vaccinare”, se spune în nota primită de criminalul în serie, potrivit unei surse din închisoare citată de Metro.

Aceeași sursă a confirmat că și alți deținuți au primit nota, deși nu se încadrează în categoriile prioritare, dar există suspiciunea că, undeva, s-a strecurat o eroare.

În urma apariției informației în presă, Ministerul Justiției a scris pe Twitter: „Deținuții nu vor primi vaccinul înainte de a le veni rândul”.

Până în prezent, în Marea Britanie s-au administrat peste 6,3 milioane de doze de vaccin.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri