ISW: Forţele ucrainene câștigă teren în Herson, iar rușii se pregătesc din nou să atace oraşul Vuhledar din Donețk

Data publicării:
soldat ucrainean in transee
Război în Ucraina. Foto: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Trupele ucrainene au avansat de-a lungul malului râului Nipru, controlat anterior de forţele ruse de ocupaţie, în regiunea sudică Herson parţial eliberată, potrivit analizelor unor specialişti militari occidentali, informează luni agențiile DPA și Agerpres. 

Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW) a anunţat duminica aceasta că geodatele publicate şi informaţiile unor bloggeri militari ruşi arată că forţele ucrainene au ocupat poziţii pe malul stâng sau estic în regiunea Herson. 

Însă anvergura şi obiectivele acestor succese ucrainene, înregistrate pentru prima dată, sunt neclare, potrivit experţilor. 

Forţele militare ruse au fost alungate din capitala regională Herson şi complet de pe malul vestic al râului Nipru din această regiune în timpul unei ofensive ucrainene în toamna anului trecut. Obiectivul era de a preveni o avansare pe malul celălalt al râului.  

Noua evoluţie ar indica alte zone din regiune unde armata rusă a pierdut controlul. Drept rezultat, forţele ruse de ocupaţie s-ar putea concentra doar asupra oraşelor, potrivit analizelor ISW.  

Iniţial, armata ucraineană a refuzat să comenteze informaţia. "Munca foarte grea continuă", a declarat o purtătoare de cuvânt, adăugând că situaţia de-a lungul râului Nipru este complicată. 

Ea i-a îndemnat indirect pe experţi să reducă "zgomotul informaţional", susţinând că operaţiunile din zonă ar beneficia de pe urma tăcerii şi sfătuindu-i pe experţii de la ISW să aibă "răbdare". 

Trupele ruse au lansat duminică numeroase atacuri care au ţintit oraşele Avdiivka şi Bahmut în estul Ucrainei, potrivit unor oficiali ucraineni. 

Forţele Kievului au respins în jur de 45 de atacuri, a anunţat statul major ucrainean, în raportul său asupra situaţiei, duminică seara. Câteva atacuri ruse au fost de asemenea raportate de la Marjinka.

De altă parte, oficiali militari ruşi au raportat atacuri repetate ale artileriei ucrainene asupra oraşului Doneţk din regiunea Donbas. Acest oraş a fost bombardat de cel puţin cinci ori duminică, potrivit agenţiei de presă ruse TASS, care nu oferă însă alte detalii. 

Rușii se pregătesc din nou să ia cu asalt oraşul Vuhledar

Atacuri de artilerie au mai fost raportate în regiunea Herson controlată de forţele ucrainene în sudul Ucrainei. Potrivit statului major de la Kiev, 35 de sate au fost bombardate de artileria rusă. 

În estul Ucrainei, trupele ruse se pregătesc din nou să ia cu asalt oraşul Vuhledar, potrivit unor oficiali militari ucraineni. 

Localizat în sud-vestul regiunii Doneţk, Vuhledar a fost vizat în ultimele zile în mod repetat de atacuri masive, a declarat duminică, la televiziunea de stat ucraineană, purtătorul de cuvânt al forţelor militare regionale Oleksii Dmitraşkovski. Sâmbătă, oraşul a fost atacat de şase ori de forţele aeriene ruse, a mai spus el. 

Ucraina se apără în faţa invaziei la scară mare declanşată asupra ei de Rusia în urmă cu aproape 14 luni. 

La ora actuală, armata ucraineană se pregăteşte pentru o nouă ofensivă pentru a elibera teritoriile ocupate. La rândul său, Rusia şi-a înteţit eforturile în anticiparea unui război de durată cu ţara vecină. 

Pe măsură ce se intensifică eforturile de a-şi consolida capabilităţile de apărare, Rusia face apel la "curajul" potenţialilor recruţi în căutarea sa de voluntari pentru armată, potrivit guvernului britanic. 

Ministerul Apărării de la Moscova face publicitate pentru voluntari cu o campanie omniprezentă în media sociale, precum şi pe panouri publicitare şi la televiziune, a informat duminică Ministerul Apărării britanic (MoD) în raportul reactualizat zilnic asupra războiului. 

Potrivit comunicatului, noile reclame fac apel la "mândria masculină" a potenţialilor recruţi şi la "bărbaţii adevăraţi". De asemenea, ele subliniază beneficiile financiare ale recrutării în armată. 

Ministerul Apărării britanic vede această campanie publicitară din Rusia ca pe o încercare de "a întârzia orice nouă mobilizare făţiş obligatorie pentru o perioadă cât mai lungă posibil, pentru a reduce disidenţa pe plan intern".

Ministerul britanic publică actualizări zilnice cu privire la cursul războiului de la începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, actualizări bazate pe informaţiile serviciilor secrete britanice. Aceasta este o modalitate a guvernului britanic de a contracara declaraţiile Rusiei şi în acelaşi timp de a-i ţine la curent pe aliaţii Ucrainei. Moscova acuză Londra de o campanie de dezinformare ţintită.

Citește și: Explozii în Sevastopol. Ucrainenii ar fi atacat cu drone navale Flota Rusă din Marea Neagră. Rușii spun că au respins atacul

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
Olivia Colman dezvăluie cum a rezistat mariajul cu Ed Sinclair: „Nu suntem mari certăreți, iar asta ne-a...
Adevarul
Legea care a nenorocit țăranul român. L-a făcut dependent de marii moșieri, l-a expus abuzurilor și a dus la...
Newsweek
Pensii crescute pe bandă rulantă în urma proceselor cu Casa de Pensii pentru anumiți pensionari. Ce au muncit
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Efectele surprinzătoare ale dietei keto. Ce beneficii ar avea asupra persoanelor care se confruntă cu depresie
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Margot Robbie, despre cel mai jignitor cadou primit vreodată: „Era o carte care îmi spunea să mănânc mai...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani