Jair Bolsonaro a plecat în Florida ca să nu-i predea mandatul președintelui ales, Lula da Silva

Data actualizării: Data publicării:
Jair Bolsonaro cu degetul la buză
Jair Bolsonaro a încercat, după o lună, să conteste rezultatul alegerilor prezidențiale pe care le-a pierdut. Foto: Profimedia Images

Jair Bolsonaro refuză să-și accepte înfrângerea la alegerile prezidențiale din Brazilia. A plecat în Florida, pentru a evita să-i predea mandatul succesorului său, Lula da Silva.

Pe de altă parte, Bolsonaro s-ar putea confrunta cu riscuri juridice dacă ar rămâne în Brazilia, deoarece imunitatea lui prezidențială expiră mâine, când începe noul mandat.

Înainte de plecare, i-a îndemnat pe susținătorii săi să ceară o intervenţie militară, pentru a-l împiedica pe Lula să preia conducerea țării. Nu le-a spus și că pleacă în Florida.

Jair Bolsonaro: "Nu am crezut niciodată că voi ajunge aici. Dacă am ajuns aici, a existat un scop: cel puţin am întârziat cu patru ani prăbuşirea Braziliei cu această ideologie malefică de stânga (a lui Lula da Silva n.r.), care nu a funcționat nicăieri în lume. Brazilia nu va fi primul loc unde va funcționa.

Mă întreb de multe ori unde am greșit, ce aș fi putut face mai bine. Sunt convins că am dat tot ce am avut mai bun, cu sacrificiul celor de lângă mine, în special al soției mele."

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Județele în care pensia e mult peste medie. De ce unii pensionari iau cu 2.000 de lei mai mult ca alții?
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...