Kievul acuză din nou armata rusă că a împușcat prizonieri de război ucraineni. „I-au executat fără milă”

Data publicării:
soldat rus cu pusca
Soldații ruși sunt acuzați de crime de război. Foto: Shutterstock

Trupele ruse au ucis cel puţin şapte soldaţi ucraineni care s-au predat ca prizonieri de război în apropiere de Bahmut, în regiunea Doneţk, la 24 februarie, a raportat Comisarul însărcinat cu drepturile omului în Parlamentul Ucrainei, Dmitro Lubineţ.

„În imaginile video pe care am reuşit să le obţinem, este evident că soldaţii ucraineni se predau ca prizonieri de război: mâinile lor erau ridicate în aer, indicând că erau neînarmaţi şi nu reprezentau nicio ameninţare”, a scris Lubineţ pe Telegram, potrivit The Kyiv Independent, preluat de News.ro.

„Trupele ruse ar fi trebuit să îi ia ca prizonieri, dar în schimb i-au executat fără milă.”

Deşi numărul exact al ucrainenilor executaţi de ruşi nu este cunoscut, se crede că este vorba de cel puţin şapte, a precizat oficialul, adăugând că aceştia erau militari ai Forţelor Armate ucrainene.

Imagini filmate din dronă au apărut pe rețelele sociale, însă sunt foarte greu de urmărit.

De asemenea, Lubineţ a anunţat că a stabilit deja unitatea militară a trupelor ruseşti care se află în spatele execuţiei. Uciderea prizonierilor de război reprezintă o încălcare a Convenţiei de la Geneva şi constituie o crimă de război.

„Acest incident trebuie să fie documentat ca fiind încă o încălcare a dreptului umanitar internaţional de către Rusia”, a scris Lubineţ.

„Voi trimite imediat scrisori oficiale la ONU şi la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, îndemnându-i să documenteze şi să recunoască public faptul că militarii ruşi ucid prizonieri de război ucraineni.”

„Ei acţionează în conformitate cu propriile «convenţii»”

Relatări despre prizonieri de război ucraineni torturaţi sau ucişi în timp ce se aflau în custodia Rusiei au apărut de la începutul războiului din Ucraina.

Săptămâna trecută, armata ucraineană a anunţat că trupele ruseşti au ucis doi prizonieri de război ucraineni în regiunea Doneţk. Brigada 110 a Ucrainei a raportat la 19 februarie că armata rusă a promis să evacueze soldaţii ucraineni răniţi în Avdiivka, dar în schimb a împuşcat şi ucis cinci dintre soldaţii ucraineni.

La 18 februarie, trei prizonieri de război ucraineni au fost, de asemenea, ucişi de trupele ruseşti în apropiere de Robotîne, în regiunea Zaporojie, potrivit Procuraturii Generale.

„Pentru armata rusă, Convenţiile de la Geneva, regulile şi obiceiurile de război nu înseamnă nimic. Ei acţionează în conformitate cu propriile «convenţii», «reguli» şi «obiceiuri» nespuse - cruzime, trădare şi josnicie”, a scris Lubineţ.

La conferinţa „Ucraina. Anul 2024” din 25 februarie, Lubineţ a spus că, în prezent, 28.000 de cetăţeni ucraineni se află în captivitate în Rusia.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”