Lavrov, declarat persona non grata în Polonia. Moscova denunța decizia și spune că este „provocatoare şi fără precedent”

Data actualizării: Data publicării:
Russia New Territories Accession Parliament
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Foto: Profimedia Images

Rusia a denunţat sâmbătă ceea ce a numit decizia „provocatoare” a Varşoviei de a nu autoriza intrarea pe teritoriul Poloniei a ministrului de externe rus Serghei Lavrov pentru a participa la o reuniune ministerială a OSCE, transmite AFP.

Decizia Poloniei este provocatoare şi fără precedent, a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat.

Nu doar că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii OSCE, estimează comunicatul citat.

Polonia, care organizează la începutul lunii decembrie reuniunea ministerială a OSCE, a anunşat vineri că a refuzat să autorizeze intrarea lui Serghei Lavrov pe teritoriul ei.

Aşteptăm de la Federaţia Rusă să aleagă membrii delegaţiei sale conform cu reglementările în vigoare, a explicat pentru AFP o sursă din interiorul preşedinţiei poloneze a OSCE.

Potrivit acestei surse, delegaţia rusă nu trebuie să includă persoane sancţionate de către Uniunea Europeană în urma ofensivei ruse în Ucraina declanşate pe 24 februarie, printre care Serghei Lavrov.

Reuniunea celor 57 de miniştri de externe din OSCE va avea loc pe 1 şi 2 decembrie la Lodz, în centrul Poloniei.

Potrivit Moscovei, delegaţia rusă va fi condusă de ambasadorul rus la OSCE, Aleksandr Lukacevici.

De la crearea sa în 1975, în plin război rece, pentru a favoriza dialogul între Vest şi Est, OSCE are sediul la Viena. Reuniunea ministerială anuală a OSCE, la care în mod normal Serghei Lavrov participă, este organismul central al acestei organizaţii internaţionale.

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, de nerecunoscut! Fostul lider PSD nu mai arată cum îl ştii, cea mai recentă apariţie a ridicat...
Digi FM
Cum arată viața în Moscova pentru doi români stabiliți acolo de 20 de ani: „A devenit un coșmar, trăim pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Margot Robbie a dârdâit în rochie transparentă și subțire ca o foiță, în ploaia londoneză. Jacob Elordi a...
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău”...
Newsweek
Pensie de doar 1.250 lei după 29 ani de muncă. Care pensionari iau pensii sub 2.000 lei deși au 30 ani vechime
Digi FM
Chivu, admirat și felicitat de fiice și de soție, când l-au văzut cu flacăra olimpică în Milano. Îmbrățișări...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Rebecca Ferguson, adevărul despre plecarea din franciza "Mission: Impossible": "Contractul meu se încheiase"
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă