Lavrov: Rusia va ieşi „mai puternică” din rebeliunea lui Prigojin

Data actualizării: Data publicării:
Serghei Lavrov susţine o conferinţă de presă la sediul ONU de la New York pe 24 septembrie 2022.
Serghei Lavrov, ministrul rus de externe. Foto: Profimedia Images

Rusia va ieşi „mai puternică” din rebeliunea eşuată condusă de şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a spus vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de EFE şi AFP.

„Rusia a ieşit întotdeauna mai solidă, mai puternică din toate dificultăţile. Aşa va fi şi de această dată. Simţim că acest proces a început deja”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă la Moscova.

În weekendul trecut, combatanţi ai grupului paramilitar condus de Evgheni Prigojin, considerat totuşi un apropiat al lui Putin, au ocupat mai multe facilităţi militare din sudul Rusiei, îndreptându-se apoi spre Moscova. Rebeliunea, declanşată vineri, s-a încheiat sâmbătă seara cu un acord care prevedea exilarea lui Prigojin în Belarus.

Nicio sancţiune nu a fost anunţată împotriva rebelilor, iar Serviciul Federal de Securitate (FSB) a afirmat că a abandonat urmăririle penale care îi vizau, ceea ce numeroşi analişti şi responsabili occidentali au interpretat ca pe un semn de slăbiciune a Kremlinului.

De atunci, autorităţile încearcă să afişeze o revenire la normal după aceste evenimente care au provocat totuşi una din cele mai grave crize de la sosirea lui Vladimir Putin la putere la sfârşitul anului 1999.

În cursul unei deplasări în Caucazul rus, în sud, miercuri, Putin a dat asigurări că „nu s-a îndoit” de sprijinul populaţiei în timpul rebeliunii armate a mercenarilor grupului Wagner.

El şi-a oferit chiar o baie de mulţime, strângând mâini şi lăsându-se fotografiat, eveniment public rarisim, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă, fără ca AFP să poată verifica gradul de spontaneitate a acestei scene.

Totodată, şeful diplomaţiei ruse a declarat că Moscova nu trebuie să dea garanţii Occidentului cu privire la stabilitatea sa, răspunzând la întrebarea unui jurnalist dacă Rusia, o putere nucleară, este o ţară stabilă după evenimentele de la sfârşitul săptămânii trecute. „Vă mulţumesc foarte mult că aveţi grijă de interesele noastre naţionale, dar nu este necesar”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri