BUSINESS CLUB. Iranul, cutie cu surprize pentru investitori

Data publicării:
iran

Iranul nu s-a schimbat prea mult în cele patru luni şi jumătate care au trecut de când a anunţat că va renunţa la mare parte din programul său nuclear. Ridicarea sancţiunilor internaţionale va începe probabil abia de la anul. Însă investitorii occidentali sunt nerăbdători să intre pe piaţa iraniană. De altfel, analiştii de la Morgan Stanley spun că ultima oară când investitorii din toată lumea au fost atât de entuziasmaţi a fost la căderea Zidului Berlinului.

Din punct de vedere economic, Iranul are şi bune şi rele. Marele său avantaj este populaţia, 77 de milioane de locuitori, dintre care 60% în vârsă de până în 30 de ani. Dar sancţiunile internaţionale îndreptate împotriva programului nuclear i-au sărăcit pe iranieni. Moneda naţională şi-a pierdut 80% din valoare după înăsprirea sancţiunilor în 2012, iar veniturile populaţiei s-au prăbuşit. Însă economia şi nivelul de trai ar urma să crească după ce va reîncepe exploatarea resurselor uriaşe ale ţării. Preşedintele Hassan Rouhani deja le-a lansat o invitaţie investitorilor străini.

Guvernul nostru îşi exprimă susţinerea investiţiilor internaţionale în industria petrolului şi gazelor,” a declarat Hassan Rouhani, preşedintele Iranului.

Iranul este pe locul doi în lume după Rusia ca rezerve de gaz şi pe locul patru la rezervele de petrol. Exporturile sale pe o piaţa deja suprasaturată ar putea ieftini şi mai mult preţul hidrocarburilor. Dar tot ce vrea Iranul acum este să îşi recâştige cota de piaţă pierdută în anii de sancţiuni. Totuşi, deschiderea anunţată de preşedintele Rouhani nu pare să fie privită cu ochi buni de liderul suprem, ayatolahul Ali Khamenei, care a declarat că trebuie evitate pe cât posibil importurile de mărfuri din Statele Unite. Investitorii europeni ar putea avea parte de un tratament mult mai bun, iar companiile auto, mai ales cele din Franţa, negociază de multă vreme întoarcerea pe piaţa iraniană, care ar putea deveni una foarte importantă şi pentru Dacia.

Banca Mondială prognozează că Iranul va avea o creştere economică de 6,7% în 2017 datorită exporturilor de petrol şi gaze. Dar analiştii de la Morgan Stanley spun că este imposibil de spus cum va avea loc reintegrarea Iranului în economia mondială. Asta deoarece situaţia sa este unică. Niciodată o ţară cu un potenţial economic atât de mare nu a fost supusă pentru atâta vreme sancţiunilor internaţionale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri