Sari la conținut

Cele mai sigure orașe din lume se află în vestul Europei. Surprizele Bucureştiului

Un studiu făcut de Mercer, una dintre cele mai mari firme de consultanţă din lume, a stabilit care sunt cele mai sigure şi nesigure oraşe din lume. Potrivit Merver, oraşele din Europa Occidentală sunt cele mai sigure din lume. Pe primele locuri sunt Luxembourg, Berna, Helsinki şi Zurich.

Lucrurile se schimbă dacă ne mutăm spre estul şi sudul continentului. Bucureştiul este pe locul 79, fiind unul dintre cele mai nesigure oraşe europene, din cauza corupţiei şi infracţiunilor mărunte. Capitala României întrece însă Roma şi Madrid, dar şi capitalele vecinilor: Budapesta, Belgrad, Sofia şi Kiev. Moscova e cel mai nesigur oraş din Europa.

În ciuda problemelor de securitate din ultimii ani, calitatea vieţii în Europa de Vest rămâne cea mai înaltă din lume. Viena este în continuare pe primul loc, pentru a optulea an la rând. Este urmat de alte două oraşe din spaţiul germanofon, Zurich, pe locul 2 şi Munchen, pe 4. Singurele oraşe din afara Europei care intră în top 5 sunt Auckland, din Noua Zeelandă şi Vancouver, din Canada.

Bucureştiul este la mijlocul clasamentului, pe locul 109 din 230

În coada clasamentului sunt oraşe din zone din cele mai fierbinţi zone de conflict ale lumii: Sanaa, capitala Yemenului, Damasc şi Bagdad.

Pe aceeași temă