Competiţie strânsă la Nobelul pentru Pace. Tănăra pakistaneză Malala Yousafzai, cotată cu cele mai mari şanse

Data publicării:
nobel pce

Pe măsură ce se apropie momentul anunţului câştigătorului acestui premiu, pe lista candidaţilor se adaugă noi nume.

Analiştii susţin că, anul acesta, cele mai mari şanse la câştigarea acestuia este Malala Yousafzai. Adolescenta, originară din Pakistan, dintr-o comunitate dominată de talibani, a avut curajul să ceară ca fetele să aibă dreptul la educaţie.

Tânăra a fost împuşcată anul trecut de talibani, dar a supravieţuit şi a devenit astfel un simbol al rezistenţei, un militant pentru drepturile femeilor şi pentru dreptul la educaţie.

Un copil, un profesor, o carte şi un stilou pot schimba lumea. Educaţia este singura soluţie” a spus Malala Yousafzai.

Adolescenta din Pakistan, în vârstă de doar 16 ani, este cea mai tânără personalitate care candidează pentru acest titlu.

Malala este în competiţie cu preşedintele Rusiei Vladimir Putin, cu secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, dar şi cu fostul preşedinte american Bill Clinton.

O prezenţă inedită printre nominalizaţi este Chelsea Manning, cunoscut ca Bradley Manning, soldatul american care a furnizat Wikileaks peste 700 de mii de documente secrete.

Condamnat la 35 de ani de închisoare şi dur criticat de oficialii americani pentru dezvăluirea unor secrete care au prejudiciat Statele Unite, Manning s-a bucurat de susţinerea activiştilor pentru drepturile omului, care îl consideră un erou pe tânărul de 25 de ani, pentru curajul de a devoala minciunile şi abuzurile autorităţilor americane.

Printre candidaţi se mai găsesc fondatorul Wikileaks Julian Assange, succesoarea religioasă a Maicii Tereza, sora Nirmala, acum lider al Congregaţiei Misionarelor Carităţii, fosta preşedintă a Irlandei, Mary Robinson, şi Edward Snowden, care a dezvălui secretul despre programele de supraveghere ale guvernului american.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri