Încălzirea globală a dus la moartea a jumătate din coralii Marii Bariere. Ar putea să nu-și mai revină niciodată

Marea Bariera de Corali
Foto: Guliver/Getty Images

 Jumătate din coralii Marii Bariere au pierit în ultimii 25 de ani din cauza încălzirii globale, arată un nou studiu realizat în Australia, scrie Washington Post. Oamenii de știință spun că ar putea ca ecosistemul să nu-și mai revină niciodată. 

Patru cercetători australieni au studiat coralii și au ajuns la concluzia că reciful a fost intens afectat că apele tot mai calde ale oceanului. Moartea a tot mai multor corali, indiferent de specie și de dimensiune, a început încă de acum 30 de ani, susțin cercetătorii. 
 
„Declinul s-a produs atât în ​​apele puțîn adânci, cât și în cele mai adânci, și în practic toate speciile au fost afectate”, a explicat Terry Hughes, profesor la Centrul de Excelență ARC din Queensland. ”Acestea au fost cele mai afectate de temperaturile record care au declanșat albirea în masă în 2016 și 2017”, a completat el în cadrul unei conferințe de prezentare a studiului.

Studiul a fost publicat în revista ştiinţifică Proceedings of the Royal Society și trage un semnal de alarmă cu privire la amploarea degradării tuturor tipurilor de corali de la mijlocul anilor 1990 în acest ecosistem din nord-estul Australiei, înscris în 1981 în Patrimoniul Mondial UNESCO. Cele mai mari specii de corali au fost cele mai afectate, până la punctul în care unele dintre ele au dispărut din extremitatea nordică a Marii Bariere, notează Agerpres.

"Aceste specii sunt în proporţie de 80 sau 90% dispărute prin comparaţie cu acum 25 de ani", a declarat pentru AFP profesorul Terry Hughes de la Universitatea James Cook, unul dintre autorii studiului.

"Coralii oferă colţurile în care se refugiază numeroşi peşti şi creaturi marine, astfel că pierderea acestor uriaşi corali tridimensionali va schimba întregul ecosistem", a explicat el.

Dincolo de inestimabila sa valoare din punct de vedere natural şi ştiinţific, Marea Barieră de Corali, întinsă pe 2.300 de kilometri, generează venituri de patru miliarde de dolari pentru sectorul turistic australian. Ea şi-ar putea pierde statutul de ansamblu înscris în Patrimoniul Mondial din cauza degradării sale, ce are drept cauză în principal recurenţa episoadelor de albire a coralilor, o consecinţă a schimbărilor climatice.

Recifele se pot recupera dacă apa se răceşte, însă pot muri dacă fenomenul persistă.

Bariera este, de asemenea, ameninţată de scurgerile agricole, de dezvoltarea economică şi de acanthasterul purpuriu, o stea de mare care devorează corali.

Editor : Alexandra Andronie

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate