Instanţa supremă a Israelului interzice supravegherea telefoanelor mobile ale persoanelor contaminate cu coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
coronavirus Israel
foto: Getty Images

Curtea Supremă a Israelului a ordonat îngheţarea supravegherii pe telefoanele mobile de către serviciul de securitate internă, Shin Bet, a persoanelor contaminate cu noul tip de coronavirus, suspendând legislaţia care permitea utilizarea limitată a acestei urmăriri, informează Agerpres.

O astfel de legislaţie ar urma să fie votată în cursul a cel mult câteva săptămâni, conform unui comunicat al Curţii Supreme.

Supravegherea de către Shin Bet trebuie să înceteze începând de joi, se mai precizează în comunicat.

Supravegherea a fost autorizată la mijlocul lui martie printr-o ordonanţă de urgenţă a cabinetului condus de premierul Benjamin Netanyahu.

Profesorul şi scriitorul israelian Yuval Harari a atras atenţia că o astfel de supraveghere ar putea însemna moartea democraţiei şi poate duce la apariţia unui sistem totalitar fără precedent.

La acea vreme, în legislaţia israeliană erau întrunite criteriile pentru folosirea Shin Bet în scopuri stricte de securitate, inclusiv asigurarea şi promovarea intereselor naţional vitale, a informat preşedinta Curţii Supreme, Esther Hayat.

Însă o lovitură puternică la adresa dreptului constituţional la viaţă privată „nu trebuie luată cu uşurinţă” a adăugat ea. Şi aceasta pentru că a permite guvernului să folosească Shin Bet pentru a supraveghea cetăţeni care nu intenţionează să atace statul şi fără consimţământul lor „presupune o problemă serioasă”, a atenţionat ea.

Shin Bet a urmărit persoane contaminate pe telefoane mobile pentru a vedea cu cine au intrat acestea în contact înainte de a fi diagnosticate.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dana Budeanu, omagiu emoționant pentru Delia Budeanu. Cum și-a luat rămas bun de la fosta soacră
Digi FM
Pepe, reacție după ce Raluca Pastramă l-a acuzat că s-a aliat cu avocatul Adrian Cuculiș și cu Ibrahim: „Mă...
Pro FM
Dua Lipa, în rochie de piele decupată până la șolduri pe ambele părți, combinată cu dresuri plasă și multă...
Film Now
Filmul cu fiul lui Jack Nicholson în distribuție, în cinematografe. Ce încasări a avut la box office-ul global
Adevarul
De ce aproape jumătate din moldoveni au votat anti-Europa: „E o victorie uriașă. Bătălia acum începe”
Newsweek
O nouă creștere de pensie propusă de Senat. Cine sunt cei 800.000 pensionari care beneficiază? Când?
Digi FM
Sabrina Ionescu, baschetbalistă de origine română, e campioană WNBA. S-a născut în California și e măritată...
Digi World
Doi doctori, total uimiți de ce au văzut la microscop pe mâini aparent curate: "Oh, asta e dezgustător!"
Digi Animal World
Un câine s-a cățărat în vârful Marii Piramide din Giza. Imaginile, surprinse de un bărbat care naviga cu...
Film Now
N-a apărut încă în cinema, dar e considerat de critici cel mai bun film al anului: "O adevărată epopee"
UTV
Cum i-au raspuns fetele de la Pebbles and TamTam Erikai Isac, dupa ce a recunoscut ca s-a inspirat din piesa...