Mai puțină libertate pentru mai multă securitate. C. Pîrvulescu: „Cred că autoritățile franceze, din pragmatism electoral, folosesc această tendință”

Data publicării:
pirvulescu

„Nu stă în picioare, cum n-a stat nici în SUA, cu cât mai mult în Franța vorbim de o derogare care se ia doar pe perioada cât va fi aplicată legislația specială, de urgență. Ea a fost prelungită, va dura trei luni de zile. Ce se va întâmpla după aceea e mai greu de prevăzut. Deja societatea civilă franceză s-a mobilizat, Liga Drepturilor Omului, organizație care a influențat guvernarea vreme de mai bine de 100 de ani în Franța, a protestat deja împotriva acestei tendințe printr-o scrisoare care a fost semnată de mai multe organizații franceze și internaționale. Este, deci, o sensibilitate care a crescut”, a spus Cristian Pîrvulescu.

El a explicat și contextul în care au fost luate aceste măsuri: în 6 și 13 decembrie în Franța vor avea loc alegeri regionale. Înainte de atentatele din 13 noiembrie, socialiștii se aflau pe locul al treilea, la mare distanță de republicani și Frontul Național.

După atentate, „imaginea președintelui, imaginea autorităților s-a îmbunătățit datorită implicării sale – astăzi este la Moscova, face turnee dl Hollande – și, în condițiile acestea, cred că autoritățile franceze, din pragmatism electoral, folosesc această tendință. Nu sunt încă convins – sper că nu vorbim de o situație ca cea din Statele Unite ale Americii, pentru că acolo consecințele se simt încă și astăzi, iar drepturile și libertățile cetățenești sunt încă afectate”, mai spune Cristian Pîrvulescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dana Budeanu, omagiu emoționant pentru Delia Budeanu. Cum și-a luat rămas bun de la fosta soacră
Digi FM
Pepe, reacție după ce Raluca Pastramă l-a acuzat că s-a aliat cu avocatul Adrian Cuculiș și cu Ibrahim: „Mă...
Pro FM
Dua Lipa, în rochie de piele decupată până la șolduri pe ambele părți, combinată cu dresuri plasă și multă...
Film Now
Filmul cu fiul lui Jack Nicholson în distribuție, în cinematografe. Ce încasări a avut la box office-ul global
Adevarul
De ce aproape jumătate din moldoveni au votat anti-Europa: „E o victorie uriașă. Bătălia acum începe”
Newsweek
O nouă creștere de pensie propusă de Senat. Cine sunt cei 800.000 pensionari care beneficiază? Când?
Digi FM
Sabrina Ionescu, baschetbalistă de origine română, e campioană WNBA. S-a născut în California și e măritată...
Digi World
Doi doctori, total uimiți de ce au văzut la microscop pe mâini aparent curate: "Oh, asta e dezgustător!"
Digi Animal World
Un câine s-a cățărat în vârful Marii Piramide din Giza. Imaginile, surprinse de un bărbat care naviga cu...
Film Now
N-a apărut încă în cinema, dar e considerat de critici cel mai bun film al anului: "O adevărată epopee"
UTV
Cum i-au raspuns fetele de la Pebbles and TamTam Erikai Isac, dupa ce a recunoscut ca s-a inspirat din piesa...