O regiune din Italia oferă mii de euro celor care vor să se mute acolo

Data actualizării: Data publicării:
Molise landscape
FOTO: Getty Images

O regiune subpopulată din sudul Italiei oferă celor care vor să se mute 700 de euro pe lună timp de trei ani. Cei interesaţi trebuie să se mute într-un din satele din zonă, relatează The Guardian.

Există, însă, şi câteva lucruri pe care viitorii rezidenţi trebuie să le facă. Cei care se mută şi primesc subvenţiile trebuie să-şi deschidă o afacere, iar satul în care se mută trebuie să aibă mai puţin de 2000 de locuitori.

Donato Toma, preşedintele regiunii Molise, a declarat pentru The Guardian că autorităţile nu putea pur şi simplu să ofere banii pentru că „totul ar fi devenit un simplu act caritabil”.

Vrem ca oamenii să investească aici. Să deschidă orice fel de afacere – o brutărie, un restaurant, orice. Este un mod de a da un nou suflu oraşelor noastre şi de a le mări în acelaşi timp şi populaţie”, a declarat Donato Toma.

Oficialul a declarat şi că toate satele şi orăşelele cu mai puţin de 2000 de locuitori vor primi 10 000 de euro pe lună cu care să înceapă construcţia de proiecte de infrastructură şi cu care să promoveze activităţi culturale.

Nu e vorba doar de creşterea populaţiei. E nevoie să facem în aşa fel încât oamenii să vrea să rămână aici, altfel vom ajunge din nou în aceeaşi situaţie în câţiva ani”, a adăugat Toma.

Conform Institutului de Statistică din Italia, Molise, cu o populaţie de 305 000 de oameni, este una dintre regiunile care a pierdut cei mai mulţi rezidenţi în ultimii ani – 9000 de persoane au părăsit zona din 2014 până acum.

În 2018, peste 2800 de locuitori ai zonei au murit sau s-au mutat într-o altă regiune, mai mult cu 1000 faţă de anul precedent. Nicio naştere nu s-a înregistrat în niciunul dintre cele 9 orăşele.

Pentru prima oară în 90 de ani, numărul cetăţenilor italieni care locuiesc în Italia a scăzut la aproximativ 55 de milioane, conform Istat. Între 2014 şi 2018, numărul cetăţenilor italieni rezidenţi în ţară a scăzut cu 677 000.

Doi factori se află în spatele acestui declin demografic, conform experţilor: o scădere numărului naşterilor, care este la un minim istoric de la unificarea Italiei (1866) până acum, şi creşterea numărului celor care părăsesc ţara în căutarea unor oportunităţi mai bune. Aproximativ 157 000 de persoane au părăsit ţara în 2018.

Italia este singură economie importantă a Europei care va intra într-un declin şi mai accelerat în următorii 5 ani, conform ONU. Se află pe locul 2, în spatele Japoniei, în ceea ce priveşte îmbătrânirea populaţiei.

Într-o încercare de a resuscita oraşele abandonate, un număr semnificativ de primari, precum cel din Sutera, în provincia Caltanissetta, în Sicilia, au deschis porţile aşezămintelor lor pentru cei în căutare de azil din Libia.

Alţii, precum oficialul din Sambuca, sunt au adoptat o altă strategie, vând proprietăţile rămase abandonate la preţuri simbolice – o casă pentru un euro.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Sirena apelor" în oaza ei de relaxare. Delia, în costum de baie, cu perucă verde, la piscina de pe terasa...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Controversele din jurul noii grile de salarizare reapar în spațiul public. Cât ar putea ajunge salariile...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii așteptat de 2.500.000 pensionari. „Am trimis banii”. Când intră pensia pe card?
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt renunță la numele Pitt. Zahara este al treilea copil care face acest...