ONU demască barbariile Statului Islamic. Copiii sunt mutilaţi, crucificaţi, vânduţi ca sclavi sau luptă ca soldaţi

Data publicării:
statulislamic

Potrivit Naţiunilor Unite, tinerii şi copiii din teritoriile ocupate de Statul Islamic sunt echipaţi cu veste încărcate cu explozibil şi trimişi în locuri aglomerate sau la punctele de control ale armatei irakiene.

De asemenea, ei sunt utilizaţi ca scuturi umane faţă de bombardamentele armatei irakiene, siriene, sau ale coaliţiei internaţionale.

Avem informaţii despre copii, în special copii cu deficienţe mintale, care au fost folosiţi ca atacatori sinucigaşi, mulţi dintre ei fără să înţeleagă, probabil ce se întâmplă. A existat un video care arăta copii foarte mici, de aproximativ 8 ani sau mai mici, care sunt antrenaţi pentru a deveni soldaţi. Copii ai minorităţilor au fost capturaţi, în multe locuri, şi au fost vânduţi la piaţă cu preţuri pe ei, vânduţi ca sclavi”, a declarat expertul ONU Renate Winter.

Alţi copii din rândurile minorităţilor religioase, în special creştinii sau kurzii, sunt ucişi prin crucificare sau sunt îngropaţi de vii.

Pe de altă parte, copiii sunt instruiţi, de la vârsta de 10 ani, în tabere speciale, unde învaţă să tragă cu arma. Unii dintrei ei sunt folosiţi în materiale de propagandă şi sunt puşi să execute prizonieri în înregistrări video.

La aceste metode barbare se adaugă violenţele sexuale la care sunt supuşi copiii, băieţi sau fete, până să fie vânduţi ca sclavi.

Copiii care au fost răniţi în lupte sau în bombardamente sunt lăsaţi să moară fără să primească îngrijiri medicale.

În raport, Naţiunile Unite cer guvernului irakian să ia toate măsurile pentru a-i proteja pe copiii aflaţi sub controlul Statului Islamic.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri