Papa Francisc califică abandonarea vârstnicilor drept o "eutanasie ascunsă"

Data publicării:
papa francisc facebook-1

Papa emerit în vârstă de 87 de ani, care nu a mai apărut în public de la canonizarea lui Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea în aprilie, a ajuns zâmbit, sprijinindu-se într-un baston, salutat călduros de succesorul său, scrie Mediafax.

În piaţa Sfântul Petru scăldată de soare, unde s-au reunit mii de persoane în vârstă - chiar foarte în vârstă -, Benedict al XVI-lea s-a aşezat într-o parte pentru a asculta împreună cu Francisc mărturiile vârstnicilor despre angoasele, dificultăţile dar şi bucuriile bătrâneţii.

El nu a participat însă la slujba de celebrare a 100 de preoţi în vârstă. Salutându-l pe predecesorul său, Francisc a explicat că este bucuros să-l vadă la Vatican: "Este ca şi cum ai avea un bunic înţelept acasă". În pofida dificultăţilor legate de vârstă, bătrânii pot fi "arbori care continuă să facă fructe", a insistat papa.

Pentru aceasta, el şi-a exprimat speranţa ca cei care nu au familie să fie primiţi în azile care să "nu fie închisori" ci "plămâni de umanitate într-un oraş, cartier, sau parohie". "Un popor care nu îşi tratează bine persoanele în vârstă este un popor fără viitor (...), pentru că îşi pierde memoria", a declarat papa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să...
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selly, despre observațiile pe care i le fac părinții, în ciuda succesului său: „Cred că este imposibil să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Top 10 filme cu Charlize Theron. Actrița împlinește 51 de ani
Adevarul
Marinarii de pe portavionul USS Abraham Lincoln sunt epuizați și demoralizați în largul coastelor Iranului...
Newsweek
Românii plătesc printre cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Carmen Șerban, la un pas de o tragedie în București. Mașina cântăreței a ajuns într-o groapă după ce asfaltul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Tom Holland nu se ferește să spună care sunt cele mai slabe filme din cariera sa: „Nu eram deloc mândru de...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine