Prelaţii catolici refuză desecretizarea confesiunii, chiar dacă e vorba despre abuzuri asupra copiilor

Data publicării:
preoti catolici

Biserica Catolică din Australia refuză să oblige preoţii care află în timpul confesiunii despre abuzuri asupra minorilor să raporteze cazurile autorităţilor.

Cel mai important for religios catolic australian a anunţat că nu poate accepta recomandările unei comisii de anchetă asupra abuzurilor din cadrul bisericii. Acestea prevedeau ca preoţii să raporteze imediat poliţiei abuzurile asupra minorilor aflate prin confesiune.

Înaltii prelati au invocat în sprijinul poziţiei considerente de ordin practic.

Singura recomandare pe care nu o putem accepta este înlăturarea secretului confesiunii. Dacă sunt duhovnic şi cineva vine la mine anonim şi mărturiseşte abuzarea unui copil fără să identifice victima, eu ce ar trebui să fac? Și dacă spunem poliției că cineva al cărui nume nu îl știu, e anonim, a mărturisit că a abuzat un copil, identitatea căruia nu o cunoaştem, în ce situaţie ajungem? Asta este întrebarea mea despre partea practică”, spune Mark Coleridge, arhiepiscop de Brisbane.

7% dintre preoţii catolici în perioada 1950-2010 au fost acuzaţi de molestări sexuale asupra minorilor, conform investigaţiilor autorităţilor australiene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Diana Dumitrescu, o nouă decizie drastică după ce s-a pocăit: „Mi-am dat viața Domnului și îl las să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce North West și-a etalat piercing-urile pe rețelele sociale. Kim Kardashian a apărat-o...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
„Plantele zombie” din grădina lui Epstein. Noi documente sugerează interesul pentru o substanță care ar anula...
Newsweek
Cum ține Casa de Pensii la secret modul de calcul al pensiilor? Pensionarii purtați pe drumuri și în instanță
Digi FM
Conacul lui Charlie Watts, scos la vânzare. Regretatul baterist de la The Rolling Stones a fost fascinat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Dosar de șantaj și percheziții în scandalul Bostanică-Beregoi.