Președintele Braziliei a promis că va muta ambasada la Ierusalim

Data actualizării: Data publicării:
Jair bolsonaro
Jair Bolsonaro Foto: Guliver/Getty Images

Brazilia şi-ar putea muta la Ierusalim ambasada din Israel. Jair Bolsonaro, preşedintele al cărui mandat începe mâine, i-a promis lui Benjamin Netanyahu că schimbarea va avea loc.

Premierul israelian a făcut anunţul în timpul unei conferinţe de presă. Acesta se află în Brazilia, unde va participa la ceremonia preluării mandatului de către noul preşedinte.

Până acum, doar două ţări şi-au mutat ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim: Statele Unite şi Guatemala.

În multe altele, inclusiv România, s-au purtat discuţii pe această temă, fără să se ia însă vreo decizie.

Israel consideră Ierusalimul drept capitala sa, dar la nivel internaţional, statutul vechii cetăţi urmează să fie decis la finalul conflictului israeliano-palestinian.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri