Președintele Iranului, Hassan Rohani, condamnă „crimele naziste împotriva evreilor”

Data publicării:
hassan rohani -1810149-AFP Mediafax Foto-Atta KENARE-5

Hassan Rohani / Foto: Mediafax

„Orice crimă împotriva umanităţii - inclusiv crimele comise de nazişti împotriva evreilor - este reprobabilă şi condamnabilă”, a declarat preşedintele iranian, răspunzând unei întrebări despre Holocaust.

„Uciderea unei fiinţe umane este vrednică de dispreţ. Nu contează că este creştin, evreu sau musulman. În opinia noastră, este acelaşi lucru”, a adăugat liderul iranian, potrivit Mediafax.

În interviul de la CNN, H. Rohani a criticat însă și Israelul. „Asta nu înseamnă, însă, că dacă naziştii au comis crime împotriva unui grup, acest grup trebuie să confişte pământul altui grup şi să îl ocupe. Acesta este un act care trebuie de asemenea condamnat", a subliniat președintele iranian.

La începutul lui septembrie, şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a afirmat, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că Iranul condamnă „masacrul evreilor de către nazişti” în al Doilea Război Mondial.

Fostul preşedinte, Mahmoud Ahmadinejad, a pus la îndoială realitatea şi amploarea Holocaustului, în ultimii ani, şi a anunţat în numeroase rânduri viitoarea dispariţie a Israelului, atrăgându-şi critici dure din partea comunităţii internaţionale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...