Prețurile călătoriilor aeriene au crescut și cu 600%. Un bilet la clasa economic, între SUA și Europa, poate ajunge până la 2.200$

Data publicării:
O româncă aflată în Palma de Mallorca a declarat la Digi24 că nu știe cu ce să se întoarcă în țară, întrucât nici compania aeriană de unde a cumpărat biletul nu i-a dat nicio informație.
Foto: Guliver / Getty Images

Companiile aeriene sunt pe cale să se întoarcă pe cerul Europei în această vară, dar pețurile par să se fi dublat, în condițiile în care un drum la clasa economic în iunie cu Delta Airlines costă 2.126 dolari, iar un bilet la clasa I între Atlanta și Paris costă 7.085 dolari, potrivit Forbes.

Pentru moment zborurile sunt oprite pentru majoritatea călătorilor, până cel puțin pe 15 iunie. Acest lucru nu a oprit mai multe companii aeriene să programeze zboruri în vară pentru Europa, printre care Delta, Emirates și Qatar. Pe măsură ce frontierele UE încep să se deschidă, Lufthansa împreună cu subsidiarele sale SWISS și Eurowings au programant o revenire majoră pentru destinații din întreaga Europă în toată luna iunie.

La începutul crizei create de coronavirus, în Europa, în martie, companiile vindeau un zbor transatlantic cu 285 de dolari, în timp ce acum biletele Delta costă cu peste 600% mai mult.

Un alt motiv de creștere a prețurilor ar putea fi renunțarea la locul din mijloc, care ar duce la o scădere a capacității de transport la 60%. Asociația globală a liniilor aeriene, IATA, a calculat că blocarea scaunelor din mijloc va duce la creșteri importante ale prețurilor la nivel mondial, scrie Mediafax. „Față de 2019, tarifele ar trebui să crească dramatic - între 43% și 54% în funcție de regiune - doar pentru a se echilibra”.

Lufthansa încurajează purtarea măștii, în timp ce Alaska și Delta sunt singurele companii aeriene din SUA care blochează locurile din mijloc.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dana Budeanu, omagiu emoționant pentru Delia Budeanu. Cum și-a luat rămas bun de la fosta soacră
Digi FM
Pepe, reacție după ce Raluca Pastramă l-a acuzat că s-a aliat cu avocatul Adrian Cuculiș și cu Ibrahim: „Mă...
Pro FM
Dua Lipa, în rochie de piele decupată până la șolduri pe ambele părți, combinată cu dresuri plasă și multă...
Film Now
Filmul cu fiul lui Jack Nicholson în distribuție, în cinematografe. Ce încasări a avut la box office-ul global
Adevarul
De ce aproape jumătate din moldoveni au votat anti-Europa: „E o victorie uriașă. Bătălia acum începe”
Newsweek
O nouă creștere de pensie propusă de Senat. Cine sunt cei 800.000 pensionari care beneficiază? Când?
Digi FM
Sabrina Ionescu, baschetbalistă de origine română, e campioană WNBA. S-a născut în California și e măritată...
Digi World
Doi doctori, total uimiți de ce au văzut la microscop pe mâini aparent curate: "Oh, asta e dezgustător!"
Digi Animal World
Un câine s-a cățărat în vârful Marii Piramide din Giza. Imaginile, surprinse de un bărbat care naviga cu...
Film Now
N-a apărut încă în cinema, dar e considerat de critici cel mai bun film al anului: "O adevărată epopee"
UTV
Cum i-au raspuns fetele de la Pebbles and TamTam Erikai Isac, dupa ce a recunoscut ca s-a inspirat din piesa...