Restaurantul-toaletă. Un local thailandez din Los Angels are ca temă sala de baie

Data publicării:
toaleta

„Toaleta magică” este numele localului, are specific thailandez şi s-a deschis acum câteva zile în Los Angels. Decoraţiunile, farfuriile în care se serveşte mâncarea şi chiar preparatele au ca temă toaleta.

„Acum trei-patru ani am încercat să vizităm restaurante similare din străinătate şi să aducem conceptul şi în Statele Unite. Însă nu am găsit ceva la fel, aşa că, inspirându-ne în alte ţări asiatice, a ieşit produsul nostru şi suntem foarte încântaţi că este atât de popular”, spune Gin Han, managerul localului.

În loc de scaune, clienţii stau pe vase de toaletă. Şi asta nu e totul: mâncarea este servită într-o veselă care nu se dezice de tema restaurantului.

Patronii restaurantului sunt bucuroşi de succesul localului şi vor să îşi fidelizeze clienţii, să mănânce la toaletă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri