Sari la conținut

Rihanna, Cara Delevingne şi alte vedete cer eliberarea unei tinere condamnate pentru uciderea unui bărbat

Rihanna, Cara Delevingne şi alte vedete s-au alăturat unei campanii virale în reţelele de socializare prin care susţinătorii acesteia cer eliberarea din închisoare a unei tinere din Tennessee, după ce aceasta a fost condamnată pe viaţă în 2006, pentru prostituţie şi pentru că a împuşcat mortal un bărbat în vârstă de 43 de ani, care a abuzat-o pe vremea când ea avea vârsta de 16 ani.

Cyntoia Brown, în prezent în vârstă de 29 de ani, se află condamnată pe viaţă la Închisoare pentru Femei din Tennessee, pentru uciderea lui Johnny Allen, în august 2004, potrivit presei americane, relatează News.ro.

Într-un documentar realizat în 2011, difuzat de PBS, în cadrul programului „Independent Lens”, este prezentat cazul lui Brown, care a fost judecată ca adult. Ea a explicat că trăia într-o cameră de motel din Nashville, cu un proxenet care a abuzat-o şi a drogat-o.

Cyntoia Brown a spus că Johnny Allen a luat-o cu maşina lui şi a insistat să o ducă acasă, spunându-i că a fost în armată şi că se pricepe foarte bine să folosească arme de foc şi arătându-i câteva arme. Potrivit tinerei, comportamentul lui a tulburat-o şi bărbatul i-a atins cu forţa organele genitale.

„M-a privit într-un fel, forte agresiv. Dar apoi s-a rostogolit, pârând că vrea să ia ceva de la marginea patului. Aşa că m-am gândit: «Nu mă va lovi, va lua un pistol». Pur şi simplu am luat pistolul şi l-am împuşcat”, a spus Cyntoia Brown, menţionând că a folosit pistolul aflat în geanta ei, pe care i l-a dat proxenetul, pentru protecţie. 

Cazul a revenit în atenţia publicului, recent, prin intermediul unui mesaj publicat în reţelele de socializare, multe voci spunând că Brown a fost o victimă şi că s-a apărat în acel moment. 

„Ceva este îngrozitor de greşit atunci când sistemul validează aceşti violatori, iar victima este închisă pentru tot restul vieţii”, a scris Rihanna pe contul ei de Instagram, care este urmărit de 58,2 milioane de persoane.

„Este tulburător să vezi o tânără traficată pentru servicii sexuale care atunci când are curajul să riposteze este închisă pe viaţă! Trebuie să putem mai mult decât atât şi să facem ceea ce este corect. Am luat legătura ieri cu avocaţii mei pentru a vedea ce pot face pentru a îndrepta acest caz”, a scris şi Kim Kardashian pe Twitter. 

Alte celebrităţi, precum actriţele Cara Delevingne şi Ariel Winter, dar şi jucătorul de fotbal american Pierre Garçon, şi-au exprimat sprijinul pentru această campanie, care este reprezentată prin hashtagul #FreeCyntoiaBrown (Eliberaţi-o pe Cyntoia Brown, n.r.).

Între timp, o petiţie online prin care se solicită clemenţă pentru Cyntoia Brown, care va fi trimisă guvernatorului statului american Tennessee, Bill Haslam, a fost semnată de peste 325.000 de persoane.

Avocatul Charles Bone, care o reprezintă pro-bono pe Brown, intenţionează, de asemenea, să îi ceară clemenţă lui pentru tânără lui Haslam în următoarele câteva săptămâni, potrivit televiziunii WTVF.

Pe aceeași temă