Rio de Janeiro. Anarhiștii au profitat de greva profesorilor pentru a vandaliza bănci

Data publicării:
rio

Dascălii au încercat să pătrundă cu forţa în clădirea în care se află Consiliul Municipal din Rio de Janeiro. Nu au reuşit, pentru că Poliţia a împrăştiat gaze lacrimogene şi a aruncat cu grenade acustice. Profesorii grevişti vroiau să împiedice votarea unui plan care dacă ar fi fost adoptat, ar fi dus la creşterea salariilor cu o sumă pe care ei o consideră mult prea mică.

„Nu mai putem accepta să fim umiliţi aşa, să fim dispreţuiţi, să ni se spună lucruri măreţe, toate numai minciuni, să ni se dea speranţe false şi nu mai putem suporta nici toată dezordinea din ţara noastră liberă şi democrată. Ne-am săturat”, a spus un protestatar.

Forţele de ordine din Rio de Janeiro spun că în rândul profesorilor protestatari s-au infiltrat şi anarhişti care, în timpul nopţii, au spart geamurile unor bănci şi magazine şi au ridicat baricade pe care le-au şi incendiat.

Anarhiştii profită de greva profesorilor din Rio de Janeiro, care durează de peste o lună şi jumătate, pentru a se răfui cu poliţiştii şi a vandaliza tot ce le stă în cale. În condiţiile în care dascălii spun că vor ieşi în fiecare zi pe străzi, violenţele ar putea continua, deşi autorităţile locale au mobilizat aproximativ 1.000 de poliţişti pentru a menţine ordinea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum îți poți mări stagiul de cotizare fără să muncești în plus. Metoda legală care îți aduce o pensie mai mare
Digi FM
Cum reacționează soțul Simonei Țăranu atunci când ea primește mesaje de la fotbaliști celebri?
Pro FM
Ce dieta ține Delia Matache ca să fie în forma maximă la 43 de ani
Film Now
Martin Scorsese, impresionat de filmele românești: "Îmi plac mult". Îl laudă pe Radu Jude: "Vezi lumea...
Adevarul
Cum a reușit un primar de origine română să-i învingă pe extremiști în Hollywoodul Germaniei. Îndemn pentru...
Newsweek
1.000.000 de pensii cresc cu 250 lei din aprilie. Șeful Casei de Pensii spune cine primește banii
Digi FM
Selena Gomez și Benny Blanco, într-o zi obișnuită din viața lor. Cei doi logodnici, însoțiți de bodyguarzi la...
Digi World
Cercetătorii au descoperit celulele creierului care îţi spun să nu mai mănânci. Cum știe creierul că te-ai...
Digi Animal World
O focă, descoperită într-o cameră de hotel din Țările de Jos. „Crezi că ai văzut totul, apoi se întâmplă așa...
Film Now
Apariția lui Tom Cruise la Super Bowl împarte internauții în două tabere. „Ce s-a întâmplat cu fața lui?”, „E...
UTV
Ed Sheeran, concert întrerupt de poliție în Bangalore. Artistul insistă că a avut permisiunea