„Rizz” a fost desemnat cuvântul anului 2023 de Dicționarul Oxford. Ce înseamnă cuvântul popularizat de actorul Tom Holland

Data publicării:
Apple TV+'s 'The Crowded Room' Limited Series Premiere
„Rizz” a fost popularizat în special de actorul Tom Holland. Foto: Profimedia Images

Editorii celebrului dicţionar englez Oxford au desemnat „cuvântul anului 2023” termenul argotic „rizz”, sinonim al carismei sau al reuşitei în arta seducţiei, apărut pe reţelele de socializare şi popularizat în special de actorul Tom Holland, informează AFP, potrivit Agerpres.

Probabil derivat, într-o versiune prescurtată, din cuvântul carismă, „rizz” semnifică „stil, farmec, seducţie, capacitatea de a atrage un partener amoros sau sexual”, potrivit Oxford University Press, instituţia care a desemnat luni cuvântul anului 2023.

Acest termen, de acum utilizat şi în limba franceză, a apărut pe reţelele de socializare în 2023, popularizat în special de internautul american Kai Cenat în faţa milioanelor sale de abonaţi pe platformele online YouTube şi Twitch.

Utilizarea sa a crescut exploziv începând din iunie 2023, după ce actorul de 27 de ani Tom Holland, protagonistul francizei cinematografice „Spider-Man”, l-a utilizat într-un interviu acordat pentru site-ul Buzzfeed. „Nu am niciun fel de rizz”, a afirmat el.

Site-uri şi aplicaţii de întâlniri online l-au preluat de atunci, într-o încercare de a-i atrage pe utilizatorii din „Generaţia Z”, acea parte a populaţiei născută între 1997 şi 2010, a detaliat Oxford University Press într-un comunicat.

Cuvântul „rizz” a fost ales „ca un exemplu interesant al felului în care limba este creată, formată şi împărtăşită în rândul unor comunităţi, înainte de a fi difuzată într-un cadru mai larg”, a explicat instituţia britanică.

„El evocă felul în care tinerele generaţii creează spaţii”, atât „în online”, cât şi în schimburile de păreri faţă-în-faţă, „unde posedă şi definesc limbajul pe care îl utilizează”, precizează acelaşi comunicat.

Pentru desemnarea cuvântului anului, instituţia a alcătuit mai întâi o listă cu opt cuvinte finaliste, printre care s-au aflat „swiftie” (fan al cântăreţei americane Taylor Swift) şi „prompt” (termen ce desemnează o instrucţiune dată unui program de inteligenţă artificială).

Publicul a fost îndemnat apoi să voteze, înainte ca experţii să aleagă câştigătorul din rândul celor patru cuvinte clasate în fruntea acelui sondaj de mare amploare.

Anul trecut, doar votul publicului a contat, iar cuvânt ales a fost „goblin mode”, un termen dificil de tradus, care descrie o atitudine sau un comportament de respingere a aşteptărilor sociale.

În 2021, Oxford University Press a ales cuvântul „vax” (de la „vaccinare”), după ce în 2020, un an excepţional marcat în special de pandemia de COVID-19, a decis să opteze pentru mai multe cuvinte, inclusiv „coronavirus”, „lockdown” şi „black lives matter”. În 2019, cuvântul anului a fost „urgenţă climatică”.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
'Dacă sunt singur la părinţi, trebuie să dezbat moştenirea?'. Avocatul explică exact
Digi FM
Cine este Raluca Moroșanu, care a confirmat dezvăluirile Recorder: „Tot ce a spus colegul meu e adevărat...
Pro FM
Momentul în care Shakira cântă alături de cei doi băieți ai săi. Imaginile sunt virale: „Doamne, sunt...
Film Now
Cum s-a schimbat viața Margot Robbie după ce a devenit mamă. Actrița, extrem de fermă: „Am stabilit noi...
Adevarul
Cum au înfruntat românii cele mai cumplite ierni din istorie. Ziua când „gerul a luat proporții siberiene în...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiilor pe care pensionarii nu voiau să îl audă. „Am luat decizia”
Digi FM
Daniela Nane și Octavian Ene, mai tânăr decât actriță cu 22 de ani, s-au despărțit. Tenorul, declarații...
Digi World
A fost descoperită cea mai veche dovadă a producerii focului. Momentul-cheie din evoluţia umanităţii s-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum au reacționat copiii lui Gwyneth Paltrow la scenele de sărut cu Timothée Chalamet: „Doamne, nu vreau să...
UTV
Elena Vîșcu iubește din nou. Fosta soție a lui CRBL are un nou iubit, la un an și jumătate după divorț