S. Lavrov, despre invazia rusă: Pozele făcute din satelit sunt luate dintr-un joc video

Data publicării:
lavrov surazand - mid.ru

Militarii ucraineni încercuiţi de separatişti în estul ţării pot pleca acasă. Este răspunsul pe care rebelii l-au dat, la scurt timp după cererea făcută de Vladimir Putin. Totul, însă, cu o condiţie.

Cu tot respectul faţă de Vladimir Vladimirovici Putin, preşedintele ţării care ne oferă susţinere morală, suntem pregătiţi să deschidem un coridor umanitar pentru militarii ucraineni încercuiţi. Singura condiţie este ca aceştia să lase deoparte armele”, a declarat Alexander Zaharacenko, lider al aşa-numitei Republici Populare Doneţk.

Între timp, Rusia este ameninţată cu noi sancţiuni, în contextul în care cancelariile occidentale au acuzat Moscova de implicare directă în luptele din estul Ucrainei.

„Violenţa este încurajată de Rusia, separatiştii sunt antrenaţi de Rusia, ei sunt înarmaţi de Rusia, sunt finanţaţi de Rusia. Rusia a violat suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în mod repetat şi deliberat”, spunea Barack Obama.

Sunt acuzaţii pe care oficialii de la Moscova le-au respins tot timpul. Mai mult, ministrul rus de Externe a venit acum cu o ipoteză cel puţin ciudată despre dovezile aduse de NATO privind prezenţa militarilor ruşi în Ucraina.

Au existat declaraţii legate de nişte fotografii făcute din satelit, care ar arăta mişcarea trupelor ruse. S-a dovedit, însă, că e vorba doar de nişte jocuri video, iar imaginile respective au fost luate de acolo”, a susţinut Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Îngrijorate de acţiunile Rusiei în Ucraina, Statele Unite au decis să trimită în Polonia şi în Ţările Baltice aproape 600 de soldaţi, dar şi tancuri şi vehicule de infanterie. Este vorba de mai multe exerciţii militare ce vor avea loc în aceste ţări, cu scopul de a garanta securitatea statelor membre NATO.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri