Un șofer de TIR din România a fost înjunghiat în gât de un migrant. L-a surprins când se furișa în remorcă, într-o parcare din Franța

Data actualizării: Data publicării:
tir-uri parcate
Un român de 52 de ani, șofer de TIR, a scăpat în mod miraculos cu viață, după ce a fost atacat de un migrant care l-a înjunghiat în gât FOTO: Getty Images

Un român de 52 de ani, șofer de TIR, a scăpat în mod miraculos cu viață, după ce a fost atacat de un migrant care l-a înjunghiat în gât, aproape de artera carotidă, într-o parcare din Franța, de lângă orașul Saint-Omer.

Românul, care lucrează pentru firma de transport TLC Express, a fost atacat chiar în parcarea companiei, de către un migrant care se furișase în remorca TIR-ului său.

Atacul a avut loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 9:30, românul fiind descoperit de unul din colegii lui, acesta alertându-l pe managerul companiei. „Unul dintre șoferii mei m-a sunat în această dimineață, în jurul orei 9.30. Mi-a spus să anunț serviciile de urgență și poliția, pentru că un migrant tocmai atacase un șofer”, a declarat Florian Callens, managerul companiei, potrivit Nord Littoral.

Șoferul român a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind apoi transportat la spital. El a fost extrenat câteva ore mai târziu, medicii spunând că a avut noroc pentru că a fost tăiat la doar un centimetru de artera carotidă.

Florian Callens a explicat pentru presa locală că șoferii companiei au aproape zilnic probleme cu migranții care încearcă să se strecoare în camioane pentru a putea ajunge în Marea Britanie. Sâmbătă dimineața, șoferul român trebuia să plece în cursă și făcea ultimele verificări atunci când a fost atacat.

Românul are nevoie de 10 zile de îngrijiri medicale. Poliția îl caută pe migrant, acesta fugind după atac.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri