SUA ar putea aloca 1,8 miliarde de dolari pentru combaterea virusului Zika 

Data publicării:
casa alba
FOTO: Gulliver/ Getty IMages

Foto: Gulliver/ Getty Images 

Banii vor fi destinați, pe de o parte, dezvoltării unui vaccin împotriva acestui virus transmis de țânțari și suspectat de provocarea unor malformații la nou-născuți și, pe de alta, pentru consolidarea capacității de diagnosticare a virusului în sistemul de sănătate publică.

„Vestea bună este că acesta nu este ca Ebola. Oamenii nu mor de Zika. O mulțime de oameni care îl iau nici măcar nu știu că îl au. Nu ar trebui să existe panică în această privință", a declarat Barack Obama.

De asemenea, șeful de la Casa Albă a subliniat că relația dintre virusul Zika și microcefalie nu a fost dovedită încă.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat la începutul acestei luni, după o reuniunea unui comitet de urgență, că virusul Zika reprezintă o urgență globală de sănătate publică.

Totodată, OMS a avertizat că numărul celor infectați cu Zika ar putea ajunge la patru milioane în următoarele 12 luni.

Citiți și:

Primele decese cauzate de virusul Zika

Virusul Zika. OMS: Statele europene trebuie să se pregătească să protejeze populaţia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat o mașină, dar fostul proprietar are amenzi și datorii. Le preiei odată cu autoturismul?
Digi FM
Imaginile de aproape 5 milioane de like-uri. Fiul lui Justin și Hailey Bieber, Jack Blues, a împlinit doi ani
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa a împlinit 31 de ani! Mesaje pline de emoție, publicate de părinții ei. „Meriți toată dragostea din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Millie Bobby Brown, mărturisire surprinzătoare la 22 de ani: „Nu știu cum să reacționez în fața oamenilor de...
Adevarul
Uriașul de aproape 3 metri în stomacul căruia s-au găsit resturi de mistreți. Mai mulți înotători, atacați în...
Newsweek
Pensie crescută cu 1.400 de lei la recalculare. Câți ani a muncit pensionarul?
Digi FM
Regina Camilla, dărâmată de diagnosticul de cancer al regelui Charles: „Îmi doream atât de mult să spun ceva”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Astronomii au identificat cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Digi Animal World
Un gecko cu două capete sfidează toate așteptările. Crește și se hrănește singur, spre uimirea specialiștilor
Film Now
Ewan McGregor abia și-a putut stăpâni lacrimile în fața publicului. Povestea din spatele reconcilierii cu...
UTV
Ianis Hagi și soția sa au publicat imagini rare cu fiul lor. „Cum am putut trăi fără tine?”