Trei fete au murit în accident la câteva ore după festivitatea de absolvire. La volanul mașinii era un polițist ucrainean beat

Data actualizării: Data publicării:
colaj cu trei tinere
Trei fete din Ucraina au murit în accident la câteva ore după festivitatea de absolvire FOTO: fakty.ua

Trei fete de 17 ani au murit într-un accident petrecut în regiunea Kirovohrad, din Ucraina. Alte patru persoane - aflate în aceeași mașină, între care trei adolescenți cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani - au fost grav rănite. De asemenea, în accident a fost rănit și șoferul mașinii în care se aflau adolescenții, un polițist, care se urcase beat la volan.

În dimineața de 25 iunie, în jurul orei 4:00, secția de poliție din regiunea Kirovohrad a fost informată despre producerea unui accident în apropierea satului Novgorodka. Echipajul ajuns la fața locului a găsit un Mercedes distrus în afara șoselei și șapte adolescenți ce păreau a fi răniți. Însă două fete erau deja moarte. Ceilalți răniți au fost duși la spital, unde a murit cea de-a treia fată, potrivit unui comunicat al poliției ucrainene.

Polițistul, care a fost și el rănit ușor în accident, nu a fost găsit la fața locului. Anchetatorii spun că acesta a încercat să fugă, dar a fost reținut în apropiere. În schimb, el susține că, de fapt, se ducea să caute ajutoare.

Cu doar câteva ore înainte de tragedie, toți adolescenții participaseră la festivitatea de absolvire a liceului, după care au fost la o petrecere care s-a încheiat în cursul nopții.

„Copiii au decis să meargă să vadă răsăritul în afara satului. O rudă a unuia dintre absolvenți, în vârstă de 31 de ani, s-a oferit să-i ducă cu mașina. 8 persoane se aflau în mașină. Șoferul a pierdut controlul, iar mașina a zburat de pe șosea”, a declarat pentru presa ucraineană Olga Proțenko, purtătoarea de cuvânt a administrației teritoriale din Mykolaiv. „La aproximativ o oră după accident, poliția locală i-a sunat anchetatorii noștri, după ce s-a dovedit că șoferul era sergent de poliție. Alcooltestul a arătat că era în stare de ebrietate, avea alcoolemie de 1,29”, a mai spus aceasta.

22222_4809244497583596148_n
Mașina implicată în accident FOTO: fakty.ua

Fetele moarte în accident tocmai absolviseră liceul

Sâmbătă, toți adolescenții implicați participaseră la ceremonia de absolvire la Liceul Novgorod. După ceremonie au sărbătorit mai întâi într-o cafenea locală, apoi unii dintre absolvenți s-au adunat la casa unui coleg, unde se aflau și părinți sau alte rude ale tinerilor.

Spre sfârșitul petrecerii, o parte din adolescenți s-au decis să meargă să vadă răsăritul, iar unul din adulții aflați și ei la petrecere, adică polițistul, s-a oferit să-i ducă cu mașina.

Două fete s-au așezat pe scaunul din dreapta șoferului. Alte trei fete și doi băieți erau pe bancheta din spate. Până la ieșirea din sat, polițistul a condus cu viteză foarte mică, de 20 km/ oră, dar a apoi a accelerat brusc și a început miște brusc volanul la stânga și la dreapta, a povestit unul din supraviețuitori. Scăpată de sub control, mașina a intrat într-un șant, apoi a „zburat” pe un câmp din apropiere.

Luni, 26 iunie, a fost declarată zi de doliu în comunitatea Novgorodka pentru fetele care au murit în accident: Diana Kanaloș, Olena Hrysciuk și Natalia Doroșko.

Șoferul a fost reținut.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998