Sari la conținut

Un bărbat a câștigat de două ori la loto într-o săptămână

Un bărbat din Sydney, care a sărbătorit recent câştigarea unui premiu la loteria australiană, a dat lovitura din nou la nici o săptămână de la prima reuşită.

shutterstock_411659560

Foto: Shutterstock


Bărbatul de circa 40 de ani, din suburbia Bondi, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a câştigat la 6 mai 1.020.487 de dolari australieni (644.000 de euro), iar sâmbătă a dat din nou lovitura, obţinând 1.457.834 de dolari australieni.

''Mi-am spus că e prea frumos să fie adevărat'', a declarat el luni după ce a primit vestea de la NSW Lotteries, organismul oficial care gestionează loteria din statul New South Wales.

''Probabilitatea de a câştiga de două ori într-o perioadă atât de scurtă de timp trebuie să fie inexistentă. Mi-aş fi dorit să am un sfat pentru alţii despre cum să câştigi la loterie, însă nu am'', a spus el.

Întrebat ce va face cu banii, el a menţionat că ''nu va face prostii'' şi că intenţionează să investească suma obţinută în domeniul imobiliar în zona Sydney, să-şi cumpere o maşină nouă şi să plece în vacanţă în Honolulu.

Organizatorii loteriei au spus că nu pot estima probabilitatea de a câştiga de două ori într-o săptămână, însă au precizat că există o şansă la 1,845 de milioane de a da lovitura o dată.

''Nu ştim pe nimeni care a câştigat de două ori într-o săptămână'', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al NSW Lotteries, Matt Hart, citat de Agerpres.

''Ştim oameni care au câştigat de două ori în viaţă, însă nu de două ori într-o săptămână. Este foarte neobişnuit şi unic'', a adăugat el.

Jocul de loterie este foarte popular în Australia unde există mai mulţi operatori de stat şi în sectorul privat. 

Pe aceeași temă