Un polițist s-a dat drept băiat de 14 ani și a agățat peste 200 de fete pe o rețea socială. A fost condamnat la închisoare pe viață

Data actualizării: Data publicării:
un tanar isi face selfie
Lewis Edwards, fost polițist britanic, s-a dat drept băiat de 14 ani și a agățat peste 200 de fete pe o rețea socială FOTO: Sky News

Un fost polițist britanic care s-a dat drept adolescent pe o rețea socială a recunoscut peste 100 de infracțiuni sexuale împotriva copiilor și a fost condamnat la închisoare pe viață.

El va petrece cel puțin 12 ani după gratii, după care va avea dreptul să solicite eliberarea condiționată. Instanța i-a acordat o reducere de o treime a pedepsei pentru că și-a recunoscut vinovăția, relatează Sky News.

Lewis Edwards, de 24 de ani, a comis toate faptele, cu excepția uneia, în perioada în care a lucrat ca ofițer de poliție în Țara Galilor. A fost suspendat imediat după arestare, iar ulterior și-a dat demisia.

Edwards a creat conturi false pe Snapchat, pozând într-un băiat de 14 ani, păcălind peste 200 de fete cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani.

Polițistul le-a cerut multora dintre ele imagini indecente în uniforma școlară și a șantajat multe fete amenințăndu-le că le va publica fotografiile sau că le va trimite familiilor, pentru a le determina să coopereze.

Fostul ofițer, din Bridgend, a pledat vinovat pentru 22 de acuzații de șantaj și 138 de infracțiuni sexuale împotriva copiilor.

Judecătoarea Tracey Lloyd-Clarke, de la tribunalul din Cardiff, a spus: „El și-a urmărit victimele, manipulându-le psihologic până când a câștigat controlul asupra lor... Inculpatul s-a dat drept un băiat de o vârstă apropiată cu ele. Și-a urmărit victimele și le-a manipulat până când a preluat controlul. Când victimele lui nu se conformau, le amenința până când făceau ceea ce li se spunea”.

Judecătoarea a spus că Edwards și-a continuat abuzul chiar și atunci când fetele plângeau și ajungeau la disperare. „Chiar și atunci când i s-a spus că victima s-a autovătămat sau se sinucide, inculpatul nu s-a oprit”, a spus ea.

O fată l-a implorat pe Edwards să nu mai pretindă imagini și videoclipuri indecente cu ea. „Te rog să te oprești, te rog, te implor”, i-a spus ea.

O altă victimă i-a spus tatălui ei despre ceea ce Edwards i-a cerut să facă. Acesta i-a luat telefonul fiicei sale și i-a trimis lui Edwards un mesaj în care i-a spus: „Sunt tatăl ei. Oprește-te acum. Ceea ce faci este ilegal”. Edwards i-a răspuns: „Lol” (laughing out loud - râzând în hohote).

Judecătoarea Tracey Lloyd-Clarke a precizat că Edwards „nu și-a folosit funcția de polițist pentru a comite aceste infracțiuni”. A mai apreciat că sentința lui a fost „agravată de perioada de timp în care au fost comise aceste infracțiuni, numărul de victime, numărul de imagini, aproape toate fiind imagini video”.

De asemenea, ea a mai afirmat că acțiunile lui Edwards au cauzat „prejudicii semnificative reputației poliției din Țara Galilor de Sud și poliției în general”.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri