Un studiu susține că a aflat cauza principală a obezității

Data actualizării: Data publicării:
Britons Most Obese In Europe
Studiul a fost publicat în revista Obesity. Imagine de arhivă cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

De ani de zile, experţii în nutriţie se luptă cu puzzle-ul complex al obezităţii, dezbaterile fiind centrate pe principalul vinovat: aportul excesiv de calorii, anumite alimente precum carbohidraţii, grăsimile sau poate rolul zahărului. O echipă de cercetătorii americani propune acum o teorie unificatoare care reuneşte aceste idei aparent contradictorii sub un singur motor comun. Oamenii de ştiinţă cred că au aflat potenţialul vinovat pentru epidemia de obezitate: fructoza, informează news.ro. 

Potrivit echipei conduse de dr. Richard Johnson, cercetător la facultatea de medicină Anschutz, a Universităţii Colorado, fructoza, care se găseşte în zahărul de masă şi în siropul de porumb cu conţinut ridicat de fructoză, se află în centrul problemei obezităţii.

Fructoza poate fi, de asemenea, produsă în organism din carbohidraţi, în special din glucoză.

Atunci când organismul metabolizează fructoza, acesta reduce energia activă, cunoscută sub numele de ATP (adenozin trifosfat), ceea ce declanşează ulterior foamea şi creşterea consumului de alimente.

Acest concept, pe care cercetătorii îl numesc „ipoteza supravieţuirii fructozei”, integrează diverse teorii alimentare legate de obezitate, inclusiv două care au fost în contradicţie una cu cealaltă: teoria echilibrului energetic, care presupune că aportul excesiv de alimente, în special de grăsimi, determină obezitatea, şi modelul carbohidraţilor-insulină, care subliniază rolul carbohidraţilor în creşterea în greutate.

Aceste teorii, care anterior păreau incompatibile, pot fi privite acum ca piese ale unui puzzle mai mare, unite de o componentă crucială: fructoza.

„În esenţă, aceste teorii, care pun în centrul epidemiei de obezitate o serie de factori metabolici şi ai stilului alimentar, sunt toate piesele unui puzzle unificat de o ultimă piesă: fructoza”, scrie dr. Johnson într-un comunicat al universităţii.

Cum au ajuns cercetătorii la concluzia că fructoza conduce la „dezechilibru energetic” și pierderea controlului apetitului

Fructoza este cea care declanşează metabolismul să treacă în modul de putere scăzută şi să ne pierdem controlul apetitului, dar alimentele grase devin principala sursă de calorii care determină creşterea în greutate, scrie el

Pentru a ilustra această teorie unificatoare, cercetătorii indică animalele care hibernează.

Atunci când oamenilor le este foame şi nu mai au suficientă energie activă, corpul intră în modul de supravieţuire, la fel ca animalele care se pregătesc pentru iarnă căutând hrană.

Fructele, cunoscute pentru că sunt bogate în fructoză, pot diminua semnificativ energia activă. Între timp, grăsimile servesc drept energie stocată.

Consumul de alimente bogate în fructoză împiedică refacerea energiei active din stocarea grăsimilor, lăsând energia activă la un nivel scăzut, la fel ca în cazul ursului care se pregăteşte pentru o hibernare îndelungată pe timp de iarnă.

„Această teorie vede obezitatea ca pe o stare de energie scăzută”, notează dr. Johnson.

Identificarea fructozei ca fiind conducta care redirecţionează înlocuirea energiei active către stocarea grăsimilor arată că fructoza este cea care conduce la dezechilibrul energetic, unind teoriile existente asupra obezităţii, concluzionează el. Studiul a fost publicat marţi, pe 17 octombrie, în revista Obesity.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri