Uniunea Europeană anunță măsuri legale împotriva platformei X a lui Elon Musk

Data publicării:
Britain AI Summit
Elon Musk. Foto: Profimedia

Comisia Europeană a anunţat, luni, măsuri legale împotriva platformei de socializare X a lui Elon Musk, fostă Twitter, din cauza răspândirii dezinformării şi încălcării transparenţei, relatează agenţia de presă DPA, citată de Agerpres. 

Comisia îi reproşează de asemenea reţelei de socializare încălcarea obligaţiei de a contracara difuzarea de conţinut ilegal, utilizarea de designuri înşelătoare şi faptul că nu oferă acces la date pentru cercetători.

„Luăm foarte în serios orice încălcare a regulilor noastre. Iar dovezile pe care le avem în prezent sunt suficiente pentru a deschide în mod oficial o procedură împotriva X”, a declarat vicepreşedinta Comisiei UE Margrethe Vestager.

Conform unei legi recente a UE, numită Digital Services Act (DSA), platformele cu peste 45 de milioane de utilizatori activi sunt supuse unor reguli ample de moderare a conţinutului.

Acest lucru se aplică reţelelor sociale majore, inclusiv X, Facebook şi TikTok.

Încălcarea DSA poate duce la amenzi. Pentru companiile vizate, sancţiunile financiare pot fi de până la 6% din cifra de afaceri globală. În circumstanţe excepţionale, printr-o hotărâre judecătorească, o companie poate fi temporar închisă.

„Comisia va investiga cu atenţie dacă X se conformează prevederilor DSA, pentru a se asigura că cetăţenii europeni sunt protejaţi online - potrivit mandatelor de reglementare”, a spus Vestager.

„Deschiderea, astăzi, a procedurilor oficiale împotriva X arată clar că, odată cu DSA, timpul marilor platforme online care se comportă precum 'sunt prea mare ca să-mi pese' a ajuns la final”, a declarat comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

„Invităm X să coopereze cu noi în această anchetă”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, adăugând că acest caz împotriva X este prima astfel de investigaţie în temeiul DSA.

Comisia a trimis companiei de social media o cerere oficială pentru informaţii în octombrie, la câteva zile după atacul Hamas asupra Israelului, cerând răspunsuri cu privire la presupusa răspândire de conţinut ilegal şi dezinformare, aminteşte DPA.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri