Militarii americani au confundat drona kamikaze care le-a atacat baza secretă din Iordania cu o dronă de-ale lor

Data actualizării: Data publicării:
drona Iordania
Imagine de arhivă cu o dronă de supraveghere la un post de observație de la granița dintre Iordania și Siria. Existența bazei militare americane „Turnul 22” din zona graniței a fost ținută până acum secretă. Foto: Profimedia Images

Drona kamikaze care a ucis trei soldați americani și a rănit cel puțin 40 aflați într-o bază militară secretă din Iordania a fost confundată de militari cu o dronă a SUA aflată în zonă în momentul respectiv și care urma să aterizeze la respectiva bază, informează The Guardian.

Oficiali ai armatei americane au declarat pentru Associated Press, sub protecția anonimatului, că americanii de la baza secretă cunoscută sub numele de „Turnul 22” au crezut că drona care venea spre ei era de fapt propria lor dronă care se întorcea dintr-o misiune nespecificată.

Acesta a fost și motivul pentru care sistemele antiaeriene ale bazei nu au fost acționate.

Conform BBC, bilanțul răniților a ajuns la 40. Majoritatea acestora prezintă răni ușoare. Opt militari răniți au fost „evacuați medical” iar un militar grav rănit este „în stare critică dar stabilă”. 

Trei militari americani au fost ucişi şi mai mulţi alţii răniţi într-un atac cu dronă împotriva trupelor SUA staţionate în nord-estul Iordaniei în apropierea frontierei cu Siria, a anunţat, duminică, preşedintele american, Joe Biden, care a atribuit atacul grupărilor pro-iraniene.

Turnul 22, avanpostul militar din Iordania unde a avut loc atacul, se află într-un loc important din punct de vedere strategic. Se cunosc puține informații despre bază, dar potrivit celor existente, avanpostul militar oferă „sprijin logistic” iar aici se află 350 de militari americani.

Turnul 22 se află în apropiere de garnizoana Al Tanf, aflată peste graniță, în Siria, și care găzduiește un număr mic de trupe americane. Al Tanf a jucat un rol-cheie în lupta împotriva Statului Islamic și a făcut parte din strategia SUA de a limita creșterea influenței militare a Iranului în estul Siriei.

Baza militară americană din Iordania a fost până acum un secret bine păstrat, precizează BBC. Existența ei a fost negată de guvernele SUA și Iordaniei. Pentagonul a recunoscut acum pentru prima oară existența bazei, care a fost înființată încă din 2016.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”