Muncești 4 zile pe săptămână, dar ești plătit pentru 5 zile. Țara care a demarat acest experiment

Data publicării:
nyps101-630_2015_125809_high

Începând cu luna martie a acestui an, o companie din Noua Zeelandă a demarat un experiment menit să schimbe peisajul pieței muncii la nivel național.

Compania neozeelandeză Perpetual Guardian a ales 200 de muncitori care vor lucra doar 4 zile pe săptămână, dar vor fi salarizați pentru 5 zile pe săptămână.

Experimentul se va încheia la jumătatea lunii aprilie, după care vor analizate datele acestui regim de muncă, iar dacă rezultatele vor fi pozitive, mai multe companii ar putea face această schimbare de rutină muncitorească, scrie The Guardian.

Neozeelandezii lucrează în medie 1.752 de ore pe an.

„După trei zile libere, mulți dintre angajați vin incredibil de energizați la muncă”, spune Christine Brotherton, șefa biroului de resurse umane al Perpetual Guardian.

„Însă unii dintre ei nu prea realizează că dacă vor avea trei zile libere, cele patru de muncă vor trebui să fie și mai productive”, subliniază Brotherton.

Datele experimentului vor fi analizate de experți în economie din cadrul a două universități importante din Noua Zeelandă.

Andrew Barnes, directorul Perpetual Guardian, spune că unii dintre angajații săi au avut reacții mixte după impunerea noului regim: „S-au relaxat, apoi s-au stresat, apoi au început să gândească pozitiv, după care au devenit din nou triști”. Însă cadrul general este unul mult mai bun din punct de vedere psihologic, susține Barnes, pentru că „oamenii pot acum să se ocupe de lucruri pentru care de obicei nu aveau timp”.

Directorul Perpetual Guardian este dezamăgit, însă, de lipsa de interes a guvernanților de la Wellington față de acest experiment și, mai pe larg, privind nevoia unui echilibru sănătos între orele de muncă și viața personală.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri