O companie IT românească a dezvoltat platforma OMS de distribuţie globală de vaccinuri anti-COVID

ilustratie cu seringa cu vaccin anticovid
O companie IT românească a dezvoltat platforma OMS de distribuţie globală de vaccinuri anti-COVID Foto: Profimedia

Compania românească Essensys Software a dezvoltat patforma prin care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a distribuit vaccinurile anti-COVID la nivel global în 2020, a declarat directorul general al companiei.

"Lucrăm foarte mult în exterior, poate peste 80% dintre clienţii noştri nu sunt din România. Unul dintre clienţii noştri mari este Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Anul trecut, noi am implementat platforma prin care s-a făcut distribuirea de vaccinuri covid la nivel global. Deci, cam toate vaccinurile de covid care s-au distribuit în lumea asta prin OMS sunt distribuite printr-o platformă digitală dezvoltată de noi. Avem proiecte şi cu Banca Mondială şi cu OSCE", a afirmat Mihai Matei, la Smart Transformation Forum 2021.

Matei este totodată şi preşedinte al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii şi membru în Consiliul Director al Confederaţiei Patronale Concordia.

În timpul evenimentului dedicat digitalizării, el a menţionat că Essensys Software a creat o platformă destinată instituţiilor publice care doresc să se digitalizeze, platformă care nu necesită specialişti pentru implementare.

"Eu am fost tot timpul preocupat de digitalizarea sectorului public (...). De unde începi digitalizarea? Să zicem că eşti într-o instituţie publică şi ai şi bani şi voinţa politică şi te întrebi de unde începi, chiar şi aşa e complicat. Vă prezint astăzi o soluţie practică pentru digitalizarea unei instituţii publice, respectiv Dynamic Dox, o platformă în care noi am investit foarte mult şi financiar şi ca timp şi efort. Această platformă permite în esenţă 3 lucruri: digitalizarea rapidă a proceselor interne de lucru, digitalizarea fluxurilor de documente şi mai nou, ceea ce lansăm în curând, este o componentă de portal public pentru digitalizarea serviciilor publice. Practic, cu această platformă o instituţie publică poate foarte rapid să pună repede pe picioare formulare electronice, procese digitale şi să le publice pe un site public astfel încât cetăţenii să poată interacţiona digital cu instituţia respectivă. Marele avantaj este că nu e necesară dezvoltare, deci nu ai nevoie de talent, de un om priceput la programare, ca să poţi să faci o implementare", a precizat Mihai Matei, citat de Agerpres.

Editor : A.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate