O premieră în ultimele 30 de luni: Niciun câştig teritorial suplimentar pentru armata Rusiei în Ucraina în luna martie

Data publicării:
Soldați ucraieni
Foto: Profimedia

Armata rusă nu a obţinut în luna martie pe ansamblu niciun câştig teritorial în Ucraina, o premieră din septembrie 2023, şi chiar a pierdut teren pe frontul de sud-est, pierderi compensate de câştiguri pe frontul de est, relevă o analiză efectuată joi de AFP pe baza datelor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA.

Înaintarea armatei ruse a încetinit de la sfârşitul anului 2025, pe fondul contraofensivelor ucrainene pe sectoare ale frontului din sud-est, ocupând în februarie numai 123 de kilometri pătraţi suplimentari, avans care deja era cel mai mic în perioada scursă din aprilie 2024. scrie Agerpres.

În al patrulea an al războiului declanşat prin invazia rusă lansată pe 24 februarie 2022 unităţile armatei ruse au ocupat 4.524 de kilometri pătraţi de teritoriu ucrainean, mai mult decât în al doilea şi al treilea an de război împreună.

Al doilea an al conflictului, din februarie 2023 până în februarie 2024, s-a încheiat cu o perioadă de relativă stabilizare a frontului, dar în anul următor trupele ruse au ocupat încă 4.143 de kilometri pătraţi de teritoriu ucrainean.

Dinamica s-a schimbat însă în defavoarea trupelor ruse în primele trei luni ale anului în curs, când câştigurile teritoriale ruseşti au fost la jumătate faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului 2025.

Evoluţia nu este însă aceeaşi pe toate sectoarele frontului. Astfel, în luna martie, la fel ca în februarie, unităţile ruse au pierdut teren pe frontul sud-estic, în special în provincia Dnipropetrovsk. În această provincie trupele ruse au intrat pentru prima dată în iunie 2025 şi au ocupat acolo peste 400 de kilometri pătraţi, suprafaţă redusă acum la circa 144 de kilometri pătraţi după contraofensivele ucrainene.

Situaţia este în schimb nefavorabilă armatei ucrainene mai la nord, în regiunea Doneţk, în direcţia celor două redute majore ale oraşelor Kramatorsk şi Sloviansk. La est de acesta din urmă, trupele ruse au avansat circa 50 de kilometri pătraţi într-o lună.

Cât a ocupat Rusia din teritoriul Ucrainei

Armata rusă ocupă în total puţin peste 19% din teritoriul acestei ţări, suprafaţă ocupată în mare parte în primele săptămâni ale războiului. Aproximativ 7% din teritoriul Ucrainei, inclusiv peninsula Crimeea şi părţi din Donbas, se afla deja sub controlul Rusiei sau al separatiştilor pro-ruşi în momentul invaziei lansate pe 24 februarie 2022.

În primele săptămâni ale invaziei trupele ruse ajunseseră chiar la porţile capitalei Kiev. Însă, confruntată cu dificultăţi logistice şi cu contraatacurile ucrainene, armata rusă s-a retras de acolo şi din toată partea de nord a Ucrainei, pentru a se concentra pe fronturile de est şi de de sud.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine