O țară din Europa poate rămâne fără apă potabilă până în 2050. Agenția de Mediu trage un semnal de alarmă

Data publicării:
Anglia, Marea Britanie
Foto: Shutterstock

Anglia ar putea rămâne fără apă potabilă până în 2050, dacă nu se iau acțiuni rapide împotriva irosirii apei, a avertizat Agenția de Mediu a Regatului Unit, citată de BBC News.

Anglia, Marea Britanie
Foto: Shutterstock

Un raport al Agenției de Mediu arată că zilnic este irosită apă potabilă suficientă pentru nevoile a 20 de milioane de oameni. De vină sunt, în mare parte, scurgerile din rețeaua de apă, neglijența oamenilor care țin pornite robinetele prea mult, dar creșterea populației și impactul schimbărilor climatice ar putea agrava situația.

Agenția de Mediu le recomandă britanicilor să își stabilească propria rație de apă de care au nevoie și să fie mai cu băgare de seamă acasă, atunci când pornesc robinetul.

Studiu, primul raport de anvergură despre resursele de apă din Anglia, arată că în 2016 s-au folosit 9.500 de miliarde de litri de apă, dintre care 55% au fost folosiți de companiile publice de furnizare a apei, iar 27% de industria energiei electrice. 3 miliarde de litri de apă sunt irosiți zilnic, mai arată raportul.

Agenția de Mediu mai avertizează că temperaturile aflate în creștere de la an la an și reducerea cantității de apă din ploi vor afecta drastic volumul de apă potabilă disponibil. Populația Angliei va ajunge la 58,5 milioane, până în 2026, iar dacă nu se iau măsuri, până în 2050 vor apărea primele zone în care apa potabilă nu va fi suficientă pentru a acoperi nevoile locuitorilor, în special în zona de sud-est.

 

 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri