O traficantă de droguri supranumită „Regina Pacificului” dă în judecată Netflix și Telemundo pentru serialul „Queen of the South”

Data actualizării: Data publicării:
Sandra Avila Beltran
O traficantă de droguri supranumită „Regina Pacificului” dă în judecată Netflix și Telemundo pentru serialul „Queen of the South”. Foto: Profimedia

O mexicană care a fost închisă pentru trafic de droguri dă în judecată Netflix și canalul de televiziune Telemundo. Sandra Avila Beltran, numită de mass-media „La Reina del Pacifico” („Regina Pacificului”), susține că serialul „Queen of the South” se bazează pe viața ei, a declarat avocatul femeii, citat de BBC.

Sandra Avila Beltran, care a petrecut aproape opt ani în închisoare, cere 40% din profituri platformei, care găzduieşte acest serial, având în centrul său povestea unei traficante de droguri, a declarat săptămâna trecută avocatul acesteia, Israel Razo, pentru postul de televiziune Milenio.

„Acesta îi afectează în mod direct imaginea”, a adăugat el.

Acţiunea sa vizează, de asemenea, canalul de televiziune în limba spaniolă difuzat în Statele Unite Telemundo, producătorul serialului.

Sandra Avila Beltran a sesizat Institutul mexican pentru proprietate industrială (IMPI). Potrivit lui Israel Razo, procedura în faţa IMPI precede o procedură judiciară.

Contactat de AFP, Netflix a refuzat să comenteze, potrivit Agerpres.

Avila a fost reţinută la 28 septembrie 2007 într-un restaurant din Ciudad de Mexico împreună cu partenerul ei, columbianul Juan Diego Espinosa Ramirez, alias „Tigrul”.

El a fost acuzat că a fost în contact cu „cartelul Sinaloa” al lui Chapo Guzman, care execută o condamnare pe viaţă în SUA.

Extrădată în SUA în 2012, Sandra Avila Beltran a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru conspiraţie criminală. Un an mai târziu, justiţia americană a anulat această sentinţă.

Trimisă înapoi în Mexic în 2013, ea a fost condamnată în septembrie 2014 la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani. Un judecător a eliberat-o în februarie 2015.

Ea „a fost întotdeauna achitată în toate recursurile şi procedurile penale” care au vizat-o, a precizat avocatul ei.

Serialul se bazează pe romanul „La Reina del Sur” (2002), al autorului spaniol Arturo Perez-Reverte.

Acesta spune povestea Terezei Mendoza (interpretată de actriţa mexicană Kate del Castillo), „o femeie de origine modestă” care „ajunge o legendă a narcotraficului”, potrivit rezumatului Netflix.

Al doilea sezon a câştigat în 2020 premiul Emmy pentru cel mai bun serial într-o altă limbă decât engleza.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri