ONU: Africa se confruntă cu o criză fără precedent din cauza războiului din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Shacks, Soweto, Johannesburg, South Africa, Africa
Foto: Profimedia Images

Africa se confruntă cu o criză fără precedent provocată de invazia rusă în Ucraina şi amplificată de creşterea preţurilor carburanţilor şi ale alimentelor, a avertizat vineri Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), potrivit AFP.

Invazia rusă în Ucraina, declanşată pe 24 februarie, şi sancţiunile impuse ulterior Moscovei au lovit durabil ţările africane, deja afectate de pandemia de COVID-19 şi de criza climatică.

„Este o criză fără precedent pentru continent'', a subliniat economistul-şef al PNUD Africa, Raymond Gilpin, într-o conferinţă de presă organizată la Geneva, transmite Agerpres.

Ca factori care agravează această criză, el a evocat creşterea ratei inflaţiei, în special în Africa de Sud, Zimbabwe şi Sierra Leone.

Gilpin a prognozat „o încetinire a creşterii economice pe continentul african, indicator care va spori uşor în acest an după COVID, întrucât creşterea exporturilor va fi de aproximativ 4% şi nu de 8,3%, aşa cum se estima iniţial”.

Consecinţa este faptul că milioane de gospodării din Africa - unde se află majoritatea celor mai sărace ţări din lume - vor întâmpina dificultăţi financiare, ceea ce poate alimenta nemulţumirile sociale.

„Vedem posibile tensiuni în punctele calde precum Sahel, unele părţi ale Africii Centrale şi Cornul Africii'', a explicat economistul.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri