Politico: Carnea de vită servită la cină de liderii UE a fost mai bine pregătită decât dezbaterea despre armata UE și criza gazului

Data actualizării: Data publicării:
angela merkel si mark rutte discuta la summitul ue
Cancelarul german Angela Merkel și premierul olandez Mark Rutte discută la summitul informal al UE din Slovenia. Foto: Profimedia Images

Liderii Uniunii Europene nu au reușit să se înțeleagă în legătură cu dezvoltarea unei forțe independente de apărare, în ciuda presiunilor făcute de Franța, mai ales după criza submarinelor și tensiunile cu Statele Unite. Liderii care s-au întrunit marți în Slovenia s-au împărțit în statele estice, temătoare de Rusia și care doresc să consolideze Europa în cadrul NATO și cele conduse de Germania, Italia, Spania și Franța, care doresc o capacitate militară solidă a UE, potrivit Reuters și Politico. De asemenea, la discuția informală din castelul Brdo, a fost dezbătut și subiectul prețurilor la energie, însă fără a fi prezentate și soluții concrete. „Vom reduce dependențele și vom obține reziliența”, a declarat președintele Consiliului European, despre problemele de pe agenda discuțiilor, printre care energia, securitatea cibernetică, semiconductorii, politica industrială, comerțul și consolidarea pieței unice.

Meniul pentru liderii de stat și de guvern a fost mai bine pregătit decât dezbaterea privind cooperarea militară și de securitate și problema dependenței Europei de Statele Unite, scrie Politico.

Conform meniului, carnea de vită a fost gătită timp de 13 ore la o temperatura de 74 de grade Celsius, „cu sos de vin roșu și cartofi la cuptor”.

Potrivit șefilor de stat și de guvern, diplomați și oficiali, dezbaterea din jurul mesei a fost liberă, dar neconcludentă, liderii nereușind să pună capăt unui dezacord profund și de lungă durată cu privire la construirea propriilor capacități militare ale Uniunii Europene (așa-numita autonomie strategică de Washington) sau întărirea dependenței de SUA și NATO.

Pentru a da impresia unui consens, aceștia au optat pentru o abordare completă, susținând că UE ar putea și ar trebui să își consolideze capacitatea de a acționa independent, consolidând totodată și parteneriatul cu NATO. 

Șefii de stat și de guvern l-au însărcinat pe șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, să elaboreze o „Busolă strategică”, un document care urmează să fie prezentat în noiembrie și dezbătut din nou de lideri în decembrie.

Un înalt oficial dintr-o țară din nordul UE, citat de Politico, a declarat că nu există rezultate concrete. „Discuția a fost foarte puțin focalizată”, a spus acesta. „Era de așteptat și așa a mers. A fost o sesiune lungă și plictisitoare, fără niciun rezultat clar. Am fi apreciat o abordare mai orientată spre rezultate.”

Întrebat despre discuția de la cină, un diplomat a spus: „O mulțime de probleme ridicate, se pare că concluzia este că trebuie să continue discuțiile”.

„Ne-am angajat să lucrăm cu aliații noștri și cu partenerii noștri în cadrul NATO, care este piatra de temelie a securității noastre”, a spus președintele Consiliului European, Charles Michel, adăugând: „Trăgând lecțiile ultimelor crize, ne-am angajat să ne consolidăm reziliența prin reducerea dependențelor critice. Pentru a deveni mai eficientă și mai asertivă pe scena internațională, Uniunea Europeană trebuie să își mărească capacitatea de a acționa autonom”, a mai declarat acesta.

„Trebuie să facem mai multe din partea europeană pentru a lucra la apărarea noastră colectivă, în timp ce trebuie să ne asigurăm că relația transatlantică rămâne puternică”, a declarat și premierul olandez Mark Rutte.

Înainte de cina cu ușile închise din castelul Brdo, în afara capitalei Ljubljana, președintele francez Emmanuel Macron a declarat reporterilor că Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru a gestiona crizele de la frontierele sale și pentru a fi responsabilă pentru propria securitate, notează Reuters.

Ce se întâmplă cu prețul gazului

Liderii au avut o scurtă discuție despre îngrijorările legate de creșterea prețurilor la energie. Cinci ţări, între care și România, cer UE o abordare comună legată de creşterea preţurilor. Franţa, Grecia, Republica Cehă, Spania şi România au cerut UE un „set de instrumente de reglementare” pentru a coordona răspunsurile naţionale.

La discuția de marți seara, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez și premierului ceh Andrej Babis au cerut abordări comune.

Au existat puține eforturi pentru a găsi soluții și pentru a conecta problema costurilor energiei de dependența UE de gazul rusesc, scrie Politico.

Președintele Consiliului European a declarat că problema energiei va fi pe agenda unui summit periodic al Consiliului European de la sfârșitul acestei luni, la Bruxelles.

„Vom reduce dependențele și vom obține reziliența în domenii precum energia, agenda digitală, securitatea cibernetică, criza semiconductorilor, politica industrială, comerțul și consolidarea pieței unice. Vom reveni în mod regulat în cadrul Consiliului European cu privire la aceste probleme, chiar din octombrie”, Charles Michel.

Cu două subiecte importante pe agenda discuțiilor, unii lideri aveau propriile lor preocupări înguste, mai remarcă Politico.

Primul ministru slovac, Eduard Heger, a declarat că credibilitatea UE depinde de luarea de măsuri pentru consolidarea legăturilor cu țările din Balcani, în special cu cele pe calea de aderare la UE, iar premierul portughez Antonio Costa a cerut UE să-și finalizeze negocierile comerciale și să protejeze oceanele. 

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri